Ediția: Marți 20 mai 2025 Nr. 6881
Ediția: Marți 20 mai 2025 Nr. 6881

VIDEO! Adjud. Primăria anunță finalizarea lucrărilor de asfaltare pe mai multe străzi

          Primarul municipiului Adjud, George Nica, a anunțat finalizarea asfaltării străzilor cuprinse în Etapa I a PNI „Anghel Saligny“. Valoarea totală a investiției este de 12.420.048,08 lei, din care 10.477.958,84 lei (aprox. 2.100.000 euro) sunt puși la dispoziție de Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, diferența de 1.942.089,24lei (cca. 388.400 euro) fiind acoperită din bugetul local.

          „Astăzi (miercuri-n.r.) au început lucrările de așternere a stratului de uzură/ strat final pe strada Nicolae Bălcescu, urmând a fi executate lucrări similare pe toate celelalte străzi incluse în Etapa I a Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, anume: Mihail Kogălniceanu, Copăcești – tronson 1, Mihai Eminescu – tronson 1, Costache Negri – tronson 1, Costache Negri – tronson 2, Islaz – accesuri, Islaz, Tăbăcari, Independenței, Albinei, Stejarului, Salcâmilor – tronson 1, Salcâmilor – tronson 2. Așternerea stratului de uzură/ strat final vine în completarea etapelor anterioare de modernizare a acestor străzi, asigurându-se astfel un plus de confort și siguranță pentru toți cetățenii. Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat pe durata execuției lucrărilor și vă mulțumim pentru înțelegere! Vă asigurăm că echipele implicate vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor în cele mai bune condiții și într-un timp cât mai scurt. Administrația adjudeană investește în infrastructură, pentru un Adjud mai sigur, mai modern și mai accesibil!“, se arată într-o informare a Primăriei Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?