Comunicat de presă:
Miercuri, 7 mai 2025, mijlocul ”săptămânii verzi” la Școala Gimnazială Chiojdeni, ne permite să derulăm o altă activitate de voluntariat în cadrul proiectului ”Pădurea, între splendoare și fragilitate”, un parteneriat între Palatul Copiilor Focșani, I.S.J. Vrancea, Școala Gimnazială Chiojdeni, Primăria Chiojdeni și Ocolul Silvic Privat Chiojdeni. 40 de elevi însoțiți de prof. Macovei Eliza, prof. Ciocan Gina, prof. Lazăr Emil, precum și de un salariat al Primăriei Chiojdeni, pornesc în demersul lor anual de a ajuta natura minunată a locului pusă la încercare de neglijența sau indolența noastră.
Concret, se adună, selectiv, gunoaiele de pe marginea drumului național ce străbate comuna, pornind de la sediul școlii și până la intrarea în localitate. Deoarece, spre marea noastră bucurie, găsim mult mai puțin gunoi prin comparație cu anii precedenți, elevii propun să verificăm și alte două drumuri locale, propunere care ne-a surprins plăcut și căreia i-am dat curs, încântați de efervescența cu care verificau fiecare podeț, șanț sau loc mai ferit, de aplombul cu care strigau unii altora: ”metal”, ”sticlă”, ”plastic”, sau ”hârtie”, pentru ca cei care aveau sacii menajeri etichetați cu respectivele materiale să se prezinte la locul cu pricina și să elimine problema. Poate că relativ puținul gunoi descoperit în arealul pe care l-am verificat astăzi nu înseamnă mare lucru, este foarte posibil ca alți oameni să-l fi adunat înaintea noastră, dar alegem să concluzionăm că am devenit, cu toții, mai responsabili. La urma urmei, nu ne costă nimic un dram de speranță!
A fost o zi în care mi s-a confirmat, încă odată, că nu mai trebuie să-i motivăm noi, ci doar să ținem pasul cu acești micuți cu suflet uriaș, iar asta ar trebui să însemne nimic altceva decât că ei vor ști să-și îngrijească și să-și ocrotească mai bine mediul în care trăiesc. Sau, cel puțin, așa sper!!!!
Mulțumim conducerii primăriei pentru că ne-a pus la dispoziție sacii menajeri și mănușile, precum și pentru sprijinul permanent pe care ni-l acordă în buna desășurare a activităților extrașcolare. Felicitări participanților!
Prof. Lazăr Emil






