Ediția: Vineri 23 mai 2025 Nr. 6884
Ediția: Vineri 23 mai 2025 Nr. 6884

FCI: Numărul total al investitorilor la sfârșitul primului trimestru a crescut la aproape 246.000

Numărul total al investitorilor raportați de participanții la Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI) la sfârșitul trimestrului I al anului 2025 era de 245.934, în creștere cu 8,79% față de sfârșitul trimestrului anterior, potrivit comunicatului trimestrial transmis luni de FCI.

Astfel, conform analizei, un număr de 55.343 din numărul total de investitori, respectiv 22,50%, dețin doar titluri de stat emise de statul român prin Ministerul Finanțelor. În cazul investitorilor compensabili integral, numărul acestora a înregistrat o creștere de 7,79%. Numărul investitorilor compensabili în limita plafonului a crescut cu 11,19% și numărul investitorilor necompensabili a crescut cu 2,14% comparativ cu trimestrul anterior. Plafonul de compensare este de 20.000 euro.

Clasificarea investitorilor este dominată de numărul investitorilor compensabili integral, care reprezintă 68,34% din numărul total raportat la 31 martie 2025. Dintre aceștia, 77,75% apelează la societățile de servicii de investiții financiare. Categoria investitorilor eligibili pentru compensare, cu portofolii mai mici decât plafonul de 20.000 euro, este cea mai numeroasă categorie de investitori, înregistrând la sfârșitul trimestrului I al anului 2025 o creștere de 7,79%, atingând astfel un număr de 168.074 investitori.

Numărul investitorilor îndreptățiți la compensare, cu portofolii mai mari decât limita de compensare, a fost de 76.479, cu o creștere de 11,19% față de trimestrul anterior. Categoria investitorilor necompensabili este categoria cu cei mai puțini investitori (1.381 investitori). În cursul trimestrului I numărul acestor investitori a înregistrat o creștere de 2,14% față de trimestrul anterior. Valoarea Portofoliului total a avut o creștere de 3,57% ajungând la 362,1 miliarde lei, comparativ cu trimestrul anterior.

În funcție de categoria investitorilor, valoarea portofoliului mediu se calculează astfel: pentru un investitor compensabil integral (cu investiții sub plafonul de compensare): raportul între suma investițiilor compensabile sub 20.000 euro și numărul total de investitori compensabili sub acest plafon; pentru un investitor compensabil în limita plafonului (cu investiții peste plafonul de compensare): raportul între suma investițiilor compensabile peste plafon și numărul total de investitori compensabili în limita plafonului; pentru un investitor necompensabil reprezintă raportul între suma investițiilor exceptate de la compensare și numărul total de investitori necompensabili.

Portofoliul mediu al unui investitor compensabil integral a ajuns la 4.022,47 euro după ce a înregistrat o creștere de 2,36%, în comparație cu trimestrul IV al anului anterior. Portofoliul mediu al unui investitor compensabil în limita plafonului la sfârșitul trimestrului I a înregistrat o scădere de 3,12%, atingând 184.341,12 euro, având în vedere faptul că, creșterea numărului de investitori (11,19%) depășește creșterea portofoliului (7,78%). Valoarea portofoliului mediu al unui investitor necompensabil a înregistrat o creștere de 0,31% atingând 41.986.182,39 euro.

Investiția medie compensabilă reprezintă raportul dintre suma investițiilor compensabile raportate de către participanții Fondului și numărul acestora. La sfârșitul lunii martie 2025, investiția compensabilă totală era de 10,977 miliarde lei, iar Fondul avea 31 participanți. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?