Ediția: Vineri 23 mai 2025 Nr. 6884
Ediția: Vineri 23 mai 2025 Nr. 6884

Locul din Buzău unde oamenii depășesc frecvent 90-100 de ani; aniversare de 103 ani în ziua alegerilor

          Oamenii din ‘zona albastră’ a județului Buzău, unde se ating des vârste de peste 90-100 de ani, la fel ca în regiuni faimoase din acest punct de vedere, precum Icaria, din Sardinia, sau peninsula Nicoya, din Costa Rica, se pregătesc, pe 4 mai, să voteze, printre ei numărându-se și Gheorghe Baciu din comuna Mânzălești, care împlinește 103 ani chiar în ziua votului.

          Comuna Mânzălești, poziționată în nordul județului, o așezare deluroasă-premontană de la poalele Carpaților de Curbură, este cunoscută pentru unul dintre cele mai mari zăcăminte salifere din țară, dar și pentru peștera 6S, descoperită în anul 1980, a doua peșteră în sare ca lungime din lume (3.190 m). Tărâmul misterios înconjurat de păduri și dealuri albe de sare ascunde oameni care frecvent depășesc vârste de 90-100 de ani. Secretul longevității stă în rutina muncii fizice, aerul curat, sărăturos și hrana naturală.

          ‘Mi-a ajutat Dumnezeu, am fost sănătos și am muncit și am făcut treburi, acareturi, tot ce vezi. Pe aici nu era nimic. Oamenii trăiesc mult pentru că mânâncă legume de la ei din grădină, aerul ăsta curat și apa aia bună. Mai beau și câte o țuică de prună curată, nu de surcele. Sare avem suficient. Mai jos la vale am făcut fântână de saramură, iei cu bidonul și duci sare acasă. Este o saramură tare. Fac treabă mereu că nu are cine. Acum intru în grădină, îmi pun răsaduri, roșii, varză pentru toamnă. Ceapa a răsărit, este frumoasă, pun morcov, tot ce îmi trebuie și la toamnă bag în bidoane, nu am treabă’, a declarat pentru AGERPRES Gheorghe Baciu.

          În ziua alegerilor, Gică Baciu, cum este cunoscut de apropiați, împlinește 103 ani și va merge din nou la urne să își exprime opțiunea politică, apoi se va reîntoarce acasă pentru a sărbătorii alături familia reunită aniversarea. Cântă la fluier, își aduce aminte cu lux de amănunte momentele grele pe care le-a petrecut de-a lungul anilor, trecând peste războaie, foamete și schimbări de regim politic, dar și despre împlinirile sale și bucuriile vieții. ‘Mai alegem un președinte, poate o face ceva. Care a fost până acum numai a vândut ce a găsit de la ceilalți. M-am născut în ’22, pe 4 mai, acum e ziua mea de naștere. La vot am fost prima dată după ce am plecat militar. Viitorul președinte ar trebui să dea de lucru la oameni la noi în țară, au plecat toți oamenii buni în străinătate și am rămas noi, oamenii bătrâni. Merg la secție la Grunj acolo, unde este malul alb. Pe 4 mai am 103 ani, merg la vot într-o jumătate de oră cu o mașină și vin înapoi să-mi serbez ziua că de ziua mea mai vin prieteni, îi cinstesc cu ce pot eu și îmi văd de treabă’, mai spune Gheorghe Baciu.

          Potrivit Asociației Ținutul Buzăului, datele primăriei din comuna Mânzălești, din Valea Slănicului, arată că, din cei 2.000 de locuitori ai zonei, 40 au vârste de peste 90 de ani, ceea ce reprezintă circa 2% din populație. Această incidență este una neobișnuită, sunt de părere specialiștii din cadrul organizației, fiind de patru ori mai mare comparativ cu media națională din România, unde, potrivit ultimului recensământ, din populația totală de 19,053 de milioane de locuitori, 102.000 de persoane sunt trecute de 90 de ani, respectiv 0,5% din populație. ‘Procentul din Mânzălești este comparativ cu cel din faimoasele ‘zone albastre’ precum Icaria, din Sardinia, sau peninsula Nicoya, din Costa Rica. Dacă aceste locuri îndepărtate au fost deja intens mediatizate, Mânzăleștiul și Valea Slănicului sunt o revelație și un secret încă nespus, numai bun de descoperit’, informează Asociația Ținutul Buzăului.

          La câțiva kilometri depărtare, tot în comuna Mânzălești, locuiește tanti Drăguța, cum este cunoscută de săteni, care va împlini peste șaser luni vârsta de 93 de ani. Vigoarea sa nu îi dă de gol vârsta. Muncește de dimineață și până seara, iar în pauze alege să citească un ziar și să mănânce sănătos. Fără medicamente și intervenții medicale, departe de stres și poluare, oamenii din ‘zona albastră’ reușesc să atingă centenarul și să meargă la vot.

          ‘Merg la vot dacă are cine să mă ducă, întotdeauna merg la vot, sunt româncă. Eu sunt mulțumită cum sunt, am o pensie de urmaș, nu este mare. Să îndeplinească dorințele celor cu nevoi, cu școlile, cu copiii, unii cer pensii mai mari. Am 92 de ani și jumătate, am fost la toate alegerile. Eu am avut pământ mult și l-am muncit. Secretul longevității este munca. Făceam de mâncare, mă duceam până la malul cu sare, puneam traistele pe umăr și mergeam cu mâncare la muncitori. Am muncit de mică cu părinții. Aerul este foarte curat. Sunt mulți trecuți peste 90 de ani, mai sunt niște femei la scările bisericii, două bătrâne, una o dată cu mine, una mai bătrână. Eu nu pot să stau, chiar dacă stau în pat, respect mesele pe zi, citesc ziarul, mânânc multe fructe’, a precizat pentru AGERPRES, Drăguța Albu.

          Stana Dobrotă, din Lopătari, comună învecinată cu Mânzălești, a atins, la rândul, ei vârsta de 103 ani. Borna 100 este des depășită în localitățile de la poalele Carpaților, rețeta longevității constând în un stil de viață sănătos și strâns legat de tradiții, mâncarea produsă din legumele cultivate în grădini, muncile agricole și postul ținut cu sfințenie, toate într-un ținut înconjurat de păduri sălbatice și aer curat.

Redactor/Foto: Florin Zafiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?