Dac-aș fi pentru-o zi președinte VIDEO/FOTO de la Cotroceni

          Am intrat în curtea largă a Palatului Cotroceni fără așteptări, dar cu dorința de a vizita, dacă tot l-a deschis Ilie Bolojan pentru popor. Oamenii de la pază ne-au controlat în rucsacuri, m-a verificat o doamnă chiar și prin pipăire, să nu ascund vreun obiect interzis prin pantaloni, am trecut prin acele porți care „bipăie” ca la aeroport, dacă ai ceva metalic, și la mine chiar au „bipăit”, probabil de la piercing, am stat la coadă la bilete (70 de lei, de persoană), am primit hartă și indicații cam ce traseu să urmăm, de la o doamnă drăguță.

          Dar abia ce am făcut primii pași în grădină, că m-am oprit și m-am enervat. Și fără să știu cum, din negura vremurilor, am început să fredonez în gând celebrele versuri ale celebrei cântări: „Dac-aș fi pentru-o zi președinte

Tineți minte, aș lăsa România amanet, fără cuvinte

Dac-aș fi pentru-o zi președinte

V-aș amaneta pe toți și nu m-ați prinde…

(Fuck, fuck, fuck, fuck, fuck, fuck, fuck being polite)”

          Acolo, carevasăzică, și-au plimbat corpurile Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis, acolo, în acea splendoare făceau și desfăceau, unii crezându-se căpitani, alții împărați, în timp ce noi…. Și aici oricine poate completa pe linia punctată episoade din propria viață, influențată de deciziilor acelor -escu și acelui Iohannis.

          Grădinile Cotroceniului sunt o splendoare, cu rozmarin și castani roz și iriși, cu amfore și coloane grecești, cu havuzuri, cu trepte și piațete; iar ansamblul de clădiri de la Cotroceni – care include Palatul Cotroceni (sediul Administraţiei Prezidenţiale), Muzeul Național Cotroceni și Biserica Cotroceni – este impresionant.

          „Nu e opulență”, a ținut să ne spună un domn, atunci când am intrat în biserică și ne întrebam dacă ceea ce pare a fi foiță de aur, chiar este. Da, este.

          Nu e opulență?! Totul e opulență, în tot acel domeniu prezidențial, ridicat de Casa Regală și de Ceaușescu. Totul e făcut să epateze, să lase cu gura căscată oaspeții din străinătate sau cetățenii care veneau cu jalba-n proțap. Nu mă miră că Iohannis se credea împărat, când era luminat de candelabrele alea imense, când călca pe marmură, când ședea pe jilțuri și făcea numiri.

          Duminica asta votăm. Pe timp de război în Ucraina și Gaza și cine mai știe în câte alte locuri unde oamenii se ucid unii pe alții pentru resurse și putere sub pretexte naționalo-moralo-religioase; pe timp de Trump și Vance și „tech bros” în America; pe timp de deficit bugetar imens (adică autoritățile cheltuie mult mai mult decât încasează) în România, cu perspectiva măririi de taxe, prețuri, cost al vieții în general; pe timp de dezbateri cu biblii și Dumnezeu și patrie și popor, toate folosite de candidați spre manipulare; pe timp de învrăjbire între noi și între noi și alții, spre acumularea de influență, putere, averi de către cei care deja au toate astea, dar le vor până la infinit și înapoi, de un infinit de ori; pe timp de moarte în direct pe rețele a unor copii care se droghează, într-o stare ce pare de neputință sau de rea-credință a unor autorități; pe timp de (de)clamare a păcii cu orice preț, chiar și al libertății, dar invocând eroii neamului, depunând coroane la monumentele ce le sunt închinate, eroi care au murit în fix războaie, nu în pace, fix pentru libertate; pe aceste timpuri, suntem chemați să alegem.

          Pe buletinul de vot sunt în următoarea ordine:

– George-Nicolae Simion (Alianța pentru Unirea Românilor)  

– George-Crin-Laurențiu Antonescu (Alianța Electorală România Înainte)  

– Elena-Valerica Lasconi (Uniunea Salvați România)  

– Cristian-Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român)  

– Marcela-Lavinia Șandru (Partidul Umanist Social Liberal)  

– Victor-Viorel Ponta (candidat independent)  

– Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)  

– Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)  

– John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)  

– Petru-Daniel Funeriu (candidat independent)  

– Nicușor-Daniel Dan (candidat independent).

          Cum Doamne iartă și păzește am ajuns la lista asta? Cum e posibil ca dintre atâtea milioane de români să trebuiască să alegem dintre acești 11 indivizi?

          Înțeleg că nu trebuie să fie perfect, că toți avem defecte, că nu trebuie să ne îndrăgostim de niciunul, că trebuie să fim votanți, nu adepți, dar chiar nu se putea mai bine, după 35 de ani de capitalism și democrație originale?

          Mă gândesc la frumusețea de la Cotroceni și mă întreb care dintre cei 11 ar merita să locuiască/să lucreze acolo, să se plimbe prin acele grădini, să primească alți președinți din alte state în acele saloane, să negocieze pentru binele nostru, să reprezinte interesele românilor. Nu am un răspuns.

          Vă mărturisesc că nu m-am dus la alegerile prezidențiale de la finele anului trecut.  Am tot mișunat pe lângă secția de votare până la ora închiderii, dar pur și simplu nu m-am mai simțit în stare să aleg din nou, ca de fiecare dată din ‘96 încoace, răul cel mai mic. Vreau să votez măcar o dată cu binele, cu o persoană pe care să o cred când spune ce vrea să facă, vreau să cântăresc faptele acelui om și să văd că balanța binelui e mai grea, vreau să votez pentru un candidat, nu contra, mereu contra.

          Vreau să votez cu un candidat care, înainte să fie în politică, dacă era întrebat: Ei, hai, dacă ar fi să ajungi și tu în acele funcții, n-ai face la fel, n-ai fura și tu măcar un pic, nu ți-ai pune și tu pilele în diverse posturi, nu ți-ai lua și tu partea la contracte?!, ei bine, acel candidat să fi gândit, simțit și răspuns: NU! NU! NU! N-aș face și eu așa, pentru că trebuie rupt lanțul ăla, trebuie ieșit din cercul ăla, dacă vrem totuși să fie bine pentru țara asta cu care stăm toți în gură de dimineața până noaptea! Vreau să votez un candidat care urăște ca și mine ziceri precum: „Capul plecat, sabia nu-l taie”, „Unde dă mama/tata crește”, „Hoțul neprins e negustor cinstit”, ș.a.m.d..

          Mă gândeam să nu mă duc la vot nici duminica asta, dar fiică-mea mi-a spus: Cum să nu te duci, mama? Vrei să iasă X? Du-te!

          Și-o să mă duc, dar tot ca să nu iasă X, nu ca să fie ales Y, tot pentru răul cel mai mic, nu pentru un bine firesc, pe care nu-l văd printre candidați. Mă duc cu inima strânsă, cu gândul la copii și cu întrebarea: oare chiar avem conducătorii pe care-i merităm?

P.S. personal. Am intrat în muzee publice și private din Atena, Stockholm, Amsterdam, etc, la Castelul Peleș, pe baza legitimației Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. La Cotroceni nu s-a putut.

P.S. de la persoana însoțitoare. În tot Cotroceniul – Palat, Muzeu – nu s-a găsit o baie pentru vizitatori. Sunt niște containere afară, pe la o ieșire. Nah, nu te poți duce tu, ca simplu cetățean, la băile prezidențiale, să nu exagerăm totuși.