Ediția: Duminică 18 mai 2025 Nr. 6879
Ediția: Duminică 18 mai 2025 Nr. 6879

CJ Vrancea vrea să expertizeze două clădiri din patrimoniu

Consiliul Județean Vrancea are în atenție două corpuri de clădiri aflate în domeniul public al unității administrative, pentru care caută pe SEAP servicii de expertiză tehnică și audit energetic. Pe scurt, ar vrea să afle cauzele care pot duce la degradări ale imobilelor, dar și ce lucrări de intervenție imediată, consolidare și reparații trebuie efectuate.

Cele două imobile sunt internatul aferent Centrului Școlar de Educație Incluzivă Măicănești, cu suprafață construită de 648 mp și regim de înălțime P+1, și un pavilion cazare al fostului Centru de Integrare Terapie Operațională Îngrijire și Asistență (CITO) Odobești, cu suprafață construită de 645 mp și regim de înălțime P+3E.

Din ce rezultă din caietul de sarcini, administrația județeană ia în calcul inclusiv ca, în urma expertizelor, concluzia să fie că se impune luarea unor măsuri imediate (sprijinire, izolare parțială sau evacuare a construcţiei), pentru prevenirea unor accidente cu urmări grave – victime omeneşti sau pagube materiale.

De aceea, CJ Vrancea vrea să știe concret în ce clasă de risc seismic se încadrează imobilele, „în vederea reducerii riscului și furnizarea de soluții de intervenție, pentru ca, în final, construcțiile să răspundă cerințelor de siguranță în conformitate cu legislația în vigoare”.

Și, pentru a afla toate datele, contractul presupune printre altele efectuarea unui studiu geologic, identificarea stării de afectare fizică a construcțiilor, stabilirea obiectivelor de performanță urmărite, evidențierea cauzelor care au condus la degradarea construcțiilor – pentru a stabili măsurile necesare.

Pe baza rezultatelor evaluării calitative și a evaluării prin calcul se stabilește vulnerabilitatea construcțiilor în ansamblu și gradul de risc seismic. (…) Se va realiza audit energetic cu elaborarea certificatului de performanță energetică, corespunzător stării tehnice inițiale”, se mai explică în documentație, subliniindu-se și că este nevoie de „soluții tehnico-financiare în vederea îmbunătățirii performanței energetice a clădirii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?