Ediția: Duminică 18 mai 2025 Nr. 6879
Ediția: Duminică 18 mai 2025 Nr. 6879

MApN: Ceremonii la monumentele eroilor și concerte ale muzicilor militare de Ziua Forțelor Terestre

          Ministerul Apărării Naționale a anunțat că miercuri vor organizate, de Ziua Forțelor Terestre, ceremonii militare la monumentele închinate eroilor, competiții sportive și aplicativ-militare, dar și concerte ale muzicilor militare. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, marți, AGERPRES, în fiecare an, la 23 aprilie, se sărbătorește Ziua Forțelor Terestre, în aceeași zi în care se prăznuiește Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, Patronul spiritual și ocrotitor al militarilor din aceste forțe. Cu acest prilej, sursa citată transmite că Statul Major al Forțelor Terestre, marile unități și unitățile din subordine organizează, împreună cu autoritățile publice locale, ceremonii militare la monumentele închinate eroilor, competiții sportive și aplicativ-militare, activități cultural-educative și concerte ale muzicilor militare.

          N.R. Cu ocazia aniversării Zilei Forțelor Terestre Române, Divizia 2 Infanterie „Getica” a organizat o serie de competiții sportive dedicate camaraderiei și fair-play-ului, după cum se arată pe pagina de Facebook. „Personal din structurile M.Ap.N. și M.A.I. din Garnizoana Buzău s-au întrecut, în perioada 1-17 aprilie, în cadrul competițiilor de tenis de masă, minifotbal și cros. Marți, 22 aprilie, au fost premiați de către comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Claudiu-Mihail Sava, cei mai buni dintre participanți, într-o atmosferă plină de aplauze și respect! Felicitări tuturor participanților pentru implicare și determinare, iar câștigătorilor, aplauze pentru performanță! La mulți ani, Forțelor Terestre Române!”, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?