Ediția: Luni 12 mai 2025 Nr. 6875
Ediția: Luni 12 mai 2025 Nr. 6875

Părinții unui adolescent fotbalist, condamnați la amenzi penale după ce l-au agresat pe un coleg de-al fiului lor

După ce doi adolescenți din Vrancea s-au certat în timpul unui antrenament la fotbal, părinții unuia dintre aceștia au decis să intervină. Nu cu vorba bună, ci cu „forța”. Sau cel puțin așa sunau acuzațiile aduse unui cuplu, anume că, în toamna anului 2023, au lovit un adolescent de 17 ani, pe când se aflau într-un magazin.

Adolescentul, elev de liceu la acea vreme, intrase în magazinul cu pricina pentru a-și cumpăra un suc, înainte de a merge la antrenamentul de fotbal. Numai că aici s-a întâlnit cu părinții unui coleg, cu care avusese ceva neînțelegeri anterior.

Și, din ce descriau anchetatorii, mai întâi a fost oprit de mama colegului său, care i-a reproșat că îi lovise băiatul, apoi tatăl acestuia din urmă l-a lovit cu palma peste faţă. Ulterior, și femeia l-a lovit pe adolescent cu palma peste faţă, violenţele acesteia fiind stopate prin intervenţia soțului, care a tras-o de geacă.

Aceste aspecte au fost confirmate atât de o angajată a magazinului, cât și de imaginile surprinse de camerele video din magazin. De asemenea, și camerele de supraveghere din exterior surprinseseră momentul în care adolescentul părăsește în fugă magazinul.

Inițial, capul familiei a negat tot, susținând că, fiind deranjat de atitudinea arogantă a adolescentului, și-a sprijinit palma de obrazul stâng al acestuia și l-a îmbrâncit, iar cea care l-a lovit efectiv pe tânăr fusese soția sa. Mai apoi însă, la proces, ambii inculpați au recunoscut incidentul.

Între timp, s-a deslușit și atitudinea inculpatului, când dăduse vina exclusiv pe soție: acesta a fost condamnat în trecut în numeroase rânduri, inclusiv la pedepse cu închisoare.

Iar instanța a reținut în motivarea publicată pe rejust.ro că „din istoricul infracțional rezultă că inculpatul (…) a manifestat o atitudine de sfidare a autorităților statului, prin perseverență infracțională, dând dovadă de o lipsă de respect atât față de valorile sociale ocrotite de legea penală, cât și față de autorităţile judiciare penale.

De precizat este faptul că inculpatul (…) a făcut obiectul mai multor reclamații înregistrate la nivelul Poliției Orașului (…) privind savârșirea infracțiunii de violență în familie, din care s-au constituit dosare penale în care s-au dispus soluții de clasare, ca urmare a retragerii plângerii persoanelor vătămate”.

Acestea fiind probele, instanța i-a găsit pe ambii soți vinovați, dispunând condamnarea acestora la plata unor amenzi penale – 4.200 lei inculpatul și 2.600 de lei inculpata.

(…) admite în parte acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă (…) şi obligă pe inculpaţii (…), în solidar, să achite acesteia suma de 2.500 lei daune morale. (…) obligă pe inculpații (…) la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (câte 750 lei fiecare). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii”, se arată în minuta instanței.

Foto cu rol ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?