Ediția: Vineri 23 mai 2025 Nr. 6884
Ediția: Vineri 23 mai 2025 Nr. 6884

Bătaie pentru motive legate de etnie în fața unui post de poliție și pe holul instituției

Trei bărbați din județ au fost judecați și condamnați împreună, doi dintre aceștia având atât calitate de inculpați, cât și de părți vătămate, în urma unui conflict care a avut la bază motive de etnie. Mai precis, doi dintre inculpați, care sunt de etnie rromă, au fost jigniți de al treilea inculpat, însă conflictul a escaladat.

Totul a avut loc în toamna anului 2020, când doi dintre inculpați, care sunt frați, veniseră să vadă o casă scoasă la vânzare, aflată în apropiere de locuința celui de-al treilea. Și, conform mărturiilor, acela a fost momentul în care acesta din urmă a început să îi insulte și să-i numească, peiorativ, „țigani”, spunându-le că el nu suportă persoanele de etnie rromă și să plece din zonă.

Cei doi frați i-au spus să-și vadă de treabă, dar la scurt timp, pentru a-i alunga de acolo, cel de-al treilea inculpat a luat o cazma și, amenințând cu acte de violență, a aruncat-o înspre aceștia. Cazmaua l-a lovit pe unul dintre ei, care a luat-o, pentru a avea dovezi în fața polițiștilor, după care au plecat.

Numai că între timp, inculpatul agresiv chemase poliția, învinuindu-i pe ceilalți doi de violare de domiciliu și amenințare, astfel că a mers la sediu pentru a da declarație. Și, mai departe, când a ieșit din sediul postului de poliție, a fost așteptat de cei doi frați, care au început să-l lovească în diferite zone ale corpului, cu pumnii și picioarele.

Bărbatul a reușit să se retragă în holul sediului poliției, însă cei doi frați l-au urmărit și acolo, unde au continuat să îl lovească. Toată înșiruirea de evenimente a dus la inculparea celor trei, reținându-se circumstanțe agravante pentru toți. Astfel, față de primul, s-a considerat că starea de pericol social a comportamentului acestuia este crescută, din cauza ieșirii sale pentru motive legate de etnie.

Și în cazul celor doi frați instanța a avut în vedere gradul sporit de pericol social al infracțiunilor, date fiind agresiunile comise chiar în faţa sediului poliţiei şi în holul de la intrarea în sediul respectiv, ceea ce denota inclusiv lipsa de respect față de autoritatea de stat. Însă celor trei li s-a mai dat o „șansă”, pedepsele fiind cu suspendare:

(…) inculpatul (…) execută pedeapsa rezultantă de 1 an, 7 luni şi 10 zile închisoare. (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (…), pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul (…) va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Adjud, judeţul Vrancea sau la Biserica „Sf. Nicolae” din mun. Adjud, Adjudu Vechi, jud. Vrancea, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

(…) condamnă pe inculpatul (…), la o pedeapsă de 9 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe (…) dispune suspendarea executării pedepsei (…), pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul (…) va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Adjud, judeţul Vrancea sau la Biserica „Buna Vestire” din mun. Adjud, jud. Vrancea, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

(…) condamnă pe inculpatul (…), la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe (…) dispune suspendarea executării pedepsei (…), pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul (…) va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Adjud, judeţul Vrancea sau la Biserica „Buna Vestire” din mun. Adjud, jud. Vrancea, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

(…) admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpaţii (…) în solidar la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale şi 38 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă (…). (…) dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a unei cazmale, obiect aflat în prezent în camera de corpuri delicte a Poliției Mun. Adjud, (…). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arăta în sentință.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: https://www.freepik.com/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?