Noua societate de termoficare a municipiului Focșani, ENTEL SA, are nevoie de membri ai Consiliului de Administrație. Și, pentru aceasta, primarul Cristi Valentin Misăilă a inițiat un proiect de hotărâre vizavi de „adoptarea unor măsuri privind demararea procedurii de selecție” pentru funcțiile în cauză. Proiectul va fi discutat marți, în ședința ordinară a Consiliului Local Focșani și, dacă va trece, trebuie declanșată, „prin hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor, procedura de selecție pentru cele 5 funcții de membri (…)”. ENTEL are în prezent un Consiliul de Administrație provizoriu, așa cum au fost membrii propuși odată cu înființarea societății.
Este vorba despre Rodica Boboc, Aurora Pavel, Dorinel Gheorghe, Emanuel Gongu și Radu Nițu, ale căror mandate sunt provizorii, de 5 luni, cu posibilitate de prelungire până la maxim 7 luni de la data desemnării. Însă, așa cum se explică în documentație, legislația prevede ca, „în termen de 2 luni de la data înmatriculării societății la registrul comerțului, autoritatea publică tutelară va declanșa procedura de selecție și nominalizare a administratorilor”.
Așa se face că, cel târziu pe 12 ianuarie 2025, trebuie declanșată procedura de selecție a celor 5 membri din CA-ul ENTEL, dar și mandatarea, prin hotărârea CL Focșani, a reprezentantului municipiului în AGA societății, acesta urmând și să înainteze documentația necesară către autoritatea publică tutelară, mai departe documentele urmând a ajunge la Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).
Sursa foto: https://www.enetsa.ro/