Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774

Fii parte din povestea „Încalță un copil, de iarnă!”, ediția a 6-a, și ajută un copil nevoiaș

Vrem tot ce este mai bun pentru copiii noștri, nu-i așa? Ei bine, pe lângă ,,ai noștri”, mai sunt și ,,ai lor”, ai oamenilor care nu au posibilități financiare foarte mari. Vorbim despre copii care, acum, în prag de iarnă, au doar o pereche de încălțăminte ruptă, sau poate nu o au nici pe aceea. Iar pentru acești copii există o rază de speranță prin intermediul campaniei ,,Încalță un copil”, inițiată de Mirela Retegan, fondatoarea Zurli.

,,Dragi prieteni, vă invităm, din nou, să vă alăturați acestei campanii de suflet, să cumpărați o pereche de ghete noi, călduroase, să le împachetați (scriind pe cutie numărul de la ghetuțe) și să le trimiteți către noi, la unul din punctele de strângere de anul acesta. (…) Pot participa la campanie atât persoane fizice, cât și juridice – companii mici și mari sunt invitate să se alăture acestui demers prin care an de an Fundația Zurli ajunge acolo unde oamenii nu își imaginează că există copii care au nevoie să fi văzuți și ajutați.
(…)Până pe 15 decembrie 2024, din orice colț al țării și din diaspora ați fi, puteți trimite către noi sau partenerii noștri o pereche de ghetuțe noi. Pachetele trebuie să conțină doar lucruri noi, iar pe lângă o pereche de ghetuțe,vă încurajăm să puneți și alte lucruri necesare unui copil: haine noi, groase, să le țină de cald iarna (bluze, geci), o carte, o jucărie, o căciulă, un fular, rechizite pentru școală. (…)”, este mesajul publicat pe site-ul Fundației Zurli.

Focșani, pe lista orașelor participante

Și în acest an, Focșaniul se află pe lista orașelor participante, prin intermediul Cristinei Enache. ,,Începem a 6-a ediție a campaniei 《Încalță un copil》în care ne propunem să încălțăm copiii invizibili ai României, acei copii care trăiesc în condiții greu de imaginat și care, în prag de iarnă, merg aproape desculți. Anul acesta avem o listă cu 91 de ghetuțe. Sunt sigură că împreună putem încălța toți copiii de pe această listă. Faceți 5 minute pauză și omandați o pereche de ghetuțe, sau luați-vă copilul de mânuță și faceți asta împreună. 《Dar din dar se face rai》 !

În Focșani, puteți aduce ghetuțele la Magazin Artech situat pe Bulevardul Independenței, nr. 60 (în sensul giratoriu din Obor). Contact: 0736090004. Însă mai multe detaliile găsiți și aici: www.fundatiazurli.ro, transmite Cristina Enache.

De menționat că, ,,în primele cinci ediții, 《Încalță un copil》 a mobilizat mii de oameni din țară și comunitățile de români din diaspora. Astfel, am reușit să strângem peste 40.000 de perechi de încălțări noi, pentru copii din toată România”, potrivit https://www.fundatiazurli.ro/campanie/incalta-un-copil-de-iarna-2024/2024.

Listele cu cei 91 de copii se află în galeria foto! Opriți-vă câteva minute din rutina de zi cu zi, și încercați să faceți un bine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?