Ediția: Miercuri 4 Decembrie 2024. Nr 6772
Ediția: Miercuri 4 Decembrie 2024. Nr 6772

FOTO: Un stagiu de practică Erasmus de succes pentru elevii Liceului Teoretic „Ioan Slavici” Panciu

COMUNICAT DE PRESĂ:

          Un grup format din 25 de elevi de la specializările Matematică-informatică și Tehnician în activități economice, însoțiți de trei profesori, Luminița Cociorbă, Daniela Gavril și Traian Sfetcu, din cadrul Liceului Teoretic „Ioan Slavici” Panciu, a revenit recent din Avezzano, Italia. Deplasarea a avut loc în cadrul proiectului Erasmus nr. 2024-1-RO01-KA121-VET-000204669 și s-a desfășurat în perioada 28 octombrie – 9 noiembrie 2024.

          Timp de două săptămâni, elevii au participat la un stagiu de pregătire practică (60 de ore) în concordanță cu programele școlare și cu nevoile lor de formare profesională,  în cadrul a 14 firme și organizații din Avezzano, având ocazia să-și dezvolte abilitățile tehnice și să acumuleze cunoștințe valoroase în domeniile lor de specializare. Sub coordonarea tutorilor de practică, în baza Acordurilor de formare, elevii participanți au desfășurat activități care au inclus sarcini specifice calificărilor studiate și au fost monitorizate atât de partenerii din Italia, cât și de profesorii coordonatori din România. Competențele dezvoltate în timpul stagiilor de practică au fost recunoscute şi validate prin certificate Europass Mobility.

          Experiența a fost una intensă, oferindu-le participanților oportunitatea dezvoltării competențelor practice și profesionale în domeniile lor de specializare, îmbunătățirii cunoștințelor lingvistice, a competențelor personale, interculturale, civice, de cetățenie activă europeană precum și o mai bună adaptabilitate într-un mediu internațional.

Elevii au apreciat oportunitatea de a lucra în echipe internaționale și de a înțelege cum funcționează mediul profesional European. Ei au revenit acasă nu doar cu noi cunoștințe, ci și cu amintiri prețioase și o înțelegere mai profundă a culturii italiene. „Această experiență a fost una cu adevărat deosebită pentru elevii noștri. Au avut ocazia să-și pună în practică cunoștințele într-un mediu real, să învețe din provocări și să devină mai încrezători în propriile abilități”, a declarat unul dintre profesorii însoțitori.

          Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu a obținut Acreditare Erasmus pentru a derula proiecte de mobilitate Erasmus+ în domeniul „Educație și Formare Profesională” în perioada 2023-2027. Astfel, a primit un grant în valoare de 72 904 Euro pentru derularea proiectului nr. 2024-1-RO01-KA121-VET-000204669 aferent celui de-al doilea an de implementare a Planului Erasmus+.

Prof. Daniela Gavril

Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?