Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea:
Continuăm dezvoltarea în Vrancea!
Astăzi (luni, 18 – noiembrie n.r.) au demarat lucrările la rețeaua de alimentare cu gaze naturale din comuna Vânători, un proiect mult așteptat de cei peste 5.500 de locuitori din cele 6 sate ale comunei (Vânători, Jorăști, Mirceștii Noi, Mirceștii Vechi, Balta Raței și Rădulești).
„Este un proiect foarte important pentru această localitate din apropierea municipiului Focșani, care este în plină expansiune și dezvoltare. Alimentarea cu gaze este un proiect foarte necesar, care va îmbunătăți mult confortul din locuințe și costurile cu încălzirea, dar și desfășurarea activității pentru instituțiile publice sau agenții economici.
Îmi doresc și sper ca lucrările să fie de calitate și să fie realizate astfel încât drumul să fie redat la forma inițială după finalizarea proiectului, iar infrastructura rutieră să nu aibă de suferit. Vă asigur în continuare de tot sprijinul și deschiderea mea în realizarea acestui proiect”, a spus președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, care a participat la demararea lucrărilor, alături de comunitatea din Vânători și de primarul Dănuț Cristian.
Lungimea totală a rețelei de alimentare cu gaze este de 54 de kilometri, care va deservi 2.363 gospodării și 23 de obiective socio-culturale. Termenul de execuție este de 3 ani de la începerea lucrărilor, sistemul de alimentare cu gaze urmând să fie dotat cu contoare inteligente, pentru reducerea, reglarea presiunii și măsurarea consumului.
De asemenea, costurile branșamentelor individuale la rețea sunt acoperite în cadrul proiectului „Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în satele Vânători, Jorăști, Mirceștii Noi, Mirceștii Vechi, Balta Raței și Rădulești, aparținătoare comunei Vânători, județul Vrancea”.
Acesta are o valoare totală de 84 milioane lei, din care 31,5 milioane de lei reprezintă finanțarea acordată de Guvernul României, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.