Ediția: Duminică 8 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Duminică 8 Decembrie 2024. Nr 6774

VIDEO: Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea, promovează antreprenorii vrânceni

Visele pot deveni realitate!
          Așa cum am spus, voi fi un președinte al tuturor vrâncenilor și voi face tot ce ține de mine pentru dezvoltarea județului, iar astăzi vin să vă arăt unul dintre exemplele de idei, concepte și soluții pentru mediul de business din județ!
          În calitate de președinte al Consiliului Județean, sunt alături de toți vrâncenii: de cei care au nevoie de locuri de muncă sigure, bine plătite și de cei care sunt în căutare de forță de muncă bine calificată; de cei care lucrează în sistemul bugetar – fie că sunt cadre didactice ori cadre medicale, funcționari publici ori angajați ai MAI, militari ori angajați ai instituțiilor publice -, dar și de cei care lucrează în mediul privat – în fabricile de confecții sau în magazine, în ferme de creștere a animalelor sau în viticultură, la construcția drumurilor sau reabilitarea blocurilor.
          Mediul privat și cel public sunt interdependente și interconectate, ele nu se exclud, ci este nevoie să se sprijine reciproc. De aceea, am decis să răspund invitației tuturor celor care creează locuri de muncă în Vrancea, tuturor celor care iubesc acest județ și investesc aici, tuturor celor care ajută la dezvoltarea Vrancei și la bunăstarea comunității în care trăim, muncim și ne creștem copiii.
          Săptămâna trecută am răspuns cu drag invitației venite din partea unor tineri care m-au surprins într-un mod extraordinar de plăcut atât prin ceea ce au reușit să realizeze în Focșani –  Konsept Store, un magazin de mobilă unic, situat pe strada Anghel Saligny 54 – cât și prin inteligență, exprimare, bună creștere. Îi felicit pe părinții care i-au sprijinit și i-au crescut atât de frumos, iar celor doi tineri le urez succes.
          Îmi doresc ca din ce în ce mai mulți tineri antreprenori să vină cu idei novatoare în Focșani, în Vrancea și sunt convins că toate proiectele administrației locale, județene și naționale – noul spital județean, canalul Siret-Bărăgan, campusul profesional integrat liceal și universitar, Autostrada Moldovei – îi vor readuce acasă, unde e cel mai bine.
          Așa să ne ajute Dumnezeu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?