Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774

VIDEO și GALERIE FOTO: Genida AB, soluții profesioniste pentru izolarea locuințelor

        Izolarea termică a locuinței se face pentru a avea o eficiență energetică ridicată, cu un consum cât mai redus de energie dar și pentru a crește gradul de confort. De aceea, materialele folosite la izolare trebuie să fie de calitate iar tehnologia utilizată trebuie să limiteze transferul de căldură. Dacă aceasta înseamnă și un consum redus de energie, cu facturi mai mici, atunci proiectul este unul de succes.

        Metoda modernă de izolație, care asigură o eficiență energetică pe termen lung, este folosirea spumei poliuretanice, material care poate adera la aproape orice suprafață și izolează la cel mai înalt nivel o locuință.

        Societatea focșăneană Genida AB oferă soluții profesioniste pentru izolarea cu spumă poliuretanică atât la locuințe cât și pentru clădirile industriale. Cu o activitate de peste 22 de ani în domeniul construcțiilor, Genida AB a depășit perioadele de criză economică datorită clienților care au apreciat calitatea lucrărilor și profesionalismul în realizarea proiectelor contractate. 

        „Suntem pe piață din 2002. Sunt bucuroasă că am ajuns astăzi aici, am trecut prin criza din 2008 și prin ultima perioadă dificilă. Acest lucru se datorează celor din echipa Genida AB, dar și clienților pe care îi salut și îi respect. Avem clienți cu care lucrăm de ani de zile și cred că 90% din lucrările executate în ultima perioadă sunt pe baza recomandărilor”, a spus directorul firmei, Lăcrămioara Macarie.

        Genida AB realizează lucrări pe termo hidro sisteme, lucrări speciale atât la construcții civile dar și la cele industriale. Se lucrează de la fundații, pereți interiori, pereți exteriori, acoperișuri, terase circulabile și necirculabile, inclusiv partea de bazine și depozitarea combustibilului la stațiile petroliere, hidroizolația la bazinele cu apă, atât împotriva infiltrațiilor dar și exfiltrațiilor.

        Directorul Genida AB a explicat că alegerea poliuretanului a fost simplă deoarece este un produs care asigură o izolație la cel mai înalt nivel și corespunde tuturor normelor din construcții. Avantajele sunt numeroase. Spre deosebire de alte materiale, poliuretanul nu are efect de îmbătrânire și asigură aceleași proprietăți ale conductivității și rezistenței termice pentru 50 de ani, pe perioada construcției. Nu în ultimul rând, rigidează foarte bine construcția. Practic, pe cât este de rigid, pe atât este de flexibil, ceea ce ajută foarte mult la protejarea împotriva cutremurelor. „La o casă izolată cu spumă poliuretanică, la un cutremur, grija este foarte mică pentru că asigură un echilibru foarte bun pentru construcție”, a arătat Lăcrămioara Macarie, precizând că atunci când locuința este izolată cu spumă poliuretanică, nu mai este contact cu nimic din exterior, din punct de vedere al contaminării atmosferice. Nu se aude nici zgomotul pe care îl face ploaia când cade pe acoperiș.

        Calitatea lucrărilor executate de Genida AB este recunoscută și prin participarea la mai multe proiecte derulate în România pentru case certificate pasiv, cu un consum cât mai aproape de zero al energiei. Este standardul nZEB (nearly zero energy building) unde este nevoie de o termoizolare completă, alături de celelalte soluții tehnice pentru diminuarea consumului de energie. Aceasta nu se poate face decât prin o izolație perfectă, adică să corespundă prin grosimi, printr-un anumit tip de materiale, la un coeficient de energie termică, cu multă atenție la partea de vitraliu, inclusiv la materialele din care sunt făcute, la partea de prindere a acestora. Trebuie foarte mare atenție la hidroizolația care se realizează din momentul construcției imobilului la fundație, centura și soclul casei. „Sunt anumite părți care necesită acest tip de hidroizolație. Atât timp cât un beton sau partea de fundație sunt expuse la tot ce avem atmosferic, indiferent de sezon, dacă începe corodarea, în timp de acolo încep și problemele”, explică Lăcrămioara Macarie.

        Directorul Genida AB arată că, la realizarea unei lucrări, trebuie ținut cont de soluția tehnică oferită de specialiștii în construcții. Aceasta deoarece la izolarea unei locuințe trebuie avute în vedere cadrul legislativ, normele tehnice pentru fiecare zonă dar și de ceea ce dorește clientul să realizeze la locuință.

        „Când ajungem la construcția respectivă vedem dacă este necesar să realizăm hidroizolația sau dacă trebuie să realizăm un termo hidrosistem. În momentul în care o construcție, indiferent de partea de fundație sau de perete, va fi expusă și vom avea diferențe foarte mari de temperatură, iar partea de izolație nu este realizată cât trebuie, la un parametru care să corespundă unui normativ tehnic, atunci apare fenomenul de condens care este un dezastru pentru locuința respectivă și pentru confortul celor care locuiesc acolo”, a spus Lăcrămioara Macarie.

        Genida AB este distribuitor pe România al companiei Krypton Chemical Spania, care au produse cu bază poliuretanică. Acestea sunt produse pe care le poate achiziționa clientul și le poate folosi singur pentru lucrări.

        La magazinul Genida AB de pe strada Vrancei puteți găsi o gamă largă de produse de poliuretan.

        Genida AB oferă produsele proprii GenOne, un adeziv de lipit materiale pentru izolații termice dar și și Genida foam insulation. Acesta este un produs la tub, spumă poliuretanică cu celulă deschisă, care poate fi folosit pentru suprafețe foarte mici sau pentru reparații.   În magazin găsiți produse din poliuretan, membrane lichide pentru hidroizolații, masticuri, etanșanți, benzi etanșante pentru închideri, materiale termoizolante. Nu în ultimul rând, puteți cumpăra plăci din poliuretan, care vin special din fabrică cu folie anticondens pe ambele fețe. Fiecare client, atunci când cumpără materiale de la Genida AB primește o consultanță tehnică, indiferent de cantitatea achiziționată. „Clienților le oferim consultanță tehnică pentru lucrările pe care vor să le realizeze. Le spunem cum trebuie să facă, atât înainte cât și în timpul lucrării”, a spus Lăcrămioara Macarie.

Adresa: Focșani, Strada Vrancei nr.6

Telefon: 0724.257.882

Site: https://genida-ab.ro/

email: contact@genida-ab.ro

Facebook: https://www.facebook.com/genida.ab.3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?