Ediția: Duminică 8 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Duminică 8 Decembrie 2024. Nr 6774

Vrânceancă acuzată că a falsificat acte pentru a primi o locuință ANL

O femeie din Vrancea, angajată a unei farmacii, a fost cercetată pentru fals în declarații, după ce autoritățile din Adjud au semnalat că aceasta întocmise un act fals pentru a beneficia de o locuință ANL. Fapta ar fi fost comisă în primăvara anului 2019, când aceasta ar fi declarat în fals, în fața notarului public, că nu a deţinut şi nu deţine locuinţe, nu a avut şi nu are în dezbatere succesorală astfel de bunuri imobiliare, act folosit pentru încheierea contractului de închiriere.

Iar femeia chiar a obținut locuința ANL, însă ulterior, Primăria Adjud a formulat plângere împotriva acesteia. Între timp, autoritățile din Adjud au făcut și alte demersuri, pe cale civilă, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de închiriere. Ceea ce s-a și întâmplat, judecătoria dispunând anularea, dar şi evacuarea femeii din apartamentul ANL.

De altfel, și în urma anchetei penale s-a constatat că femeia comisese o infracțiune, însă soluția a fost una de renunțare la urmărirea penală. Soluția a fost confirmată și de instanță, avându-se în vedere că un proces ar costa prea mult față de prejudiciul adus de suspectă, dar și că trecuseră ceva ani de la comiterea faptei.

Aceasta a însemnat că instanța a admis „cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală privind pe suspecta intimată (…), cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații (…). Definitivă”.

Sursa foto: Google maps

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?