Ediția: Sâmbătă 14 Decembrie 2024. Nr 6779
Ediția: Sâmbătă 14 Decembrie 2024. Nr 6779

ULTIMA ORĂ! Ședință de urgență convocată de edilul Misăilă pentru rezolvarea problemei ENET! În weekend, focșănenii vor avea apă caldă și căldură

Primarul Cristi Valentin Misăilă a convocat astăzi o ședință de îndată pentru rezolvarea problemei ENET. Acesta a fost singurul proiect de pe ordinea de zi, iar consilierii locali focșăneni au reușit să cadă la un acord cu privire la situația agentului termic furnizat de ENET în municipiul reședință de județ.

În ultima ședință a acestui legislativ, aleșii au aprobat alocarea de bani de la bugetul municipalității, pentru ca ENET să își reia activitatea. Pe scurt, în weekend va fi reluată furnizarea apei calde, iar caloriferele se vor încălzi.

Primarul Misăilă a explicat că sunt asigurări de la Guvern că vor fi alocați bani de la fondul de rezervă, dar, până atunci, s-a găsit aceasta soluție de urgență. „Până la obținerea acestor sume, am găsit varianta de a face un transfer dintr-un capitol al bugetului în altul, temporar. Adică vom lua suma necesară pentru a încheia un nou contractat cu frunizorul de gaze, pentru luna noiembrie. Sperăm să putem face toate demersurile necesare, împreună cu furnizorul de gaz, pentru a debloca această situație și, începând cu vineri seara sau sâmbătă dimineața, să dăm apă caldă și căldură către cei care sunt racordați la sistemul centralizat”, a detaliat edilul municipiului. Iar votul a fost unanim.

Într-o postare pe pagina sa de facebook, primarul Cristi Misăilă a detaliat: „Am aprobat, astăzi, alocarea banilor necesari pentru reluarea furnizării de apă caldă și căldură în Municipiul Focșani. La propunerea mea, Consiliul Local Focșani a aprobat într-o ședință extraordinară alocarea sumei de 3,3 milioane lei reprezentând plata în avans a subvenției pentru diferența de preț la agentul termic furnizat de ENET Focșani pentru trimestrul IV din acest an. În zilele următoare va fi repornită centrala termică și sperăm ca vineri seara, cel mai târziu sâmbătă dimineață, să avem apă caldă și căldură în apartamentele racordate la sistemul centralizat de încălzire. Este o soluție temporară pentru rezolvarea situației dificile de la ENET Focșani. Am făcut memorii la Guvernul României și avem promisiunea că vom primi sumele necesare pentru plata facturilor restante la furnizorul de gaze”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?