Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774

FOTO! Jandarmi și militari, alături de voluntarii Invictus

Biroul de presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vrancea:

Jandarmii vrânceni au alergat în acest an alături de voluntarii Invictus România

Astăzi, încă de la primele ore ale dimineții, jandarmii vrânceni au participat la ediția a XI – a a „Ștafetei Veteranilor 2024”, un eveniment menit să aducă un omagiu eroilor și veteranilor României.

Acțiunea face parte din seria de evenimente organizate sub egida Invictus România, ce are scopul de a promova valorile naționale, recunoștința față de cei care au servit țara și de a încuraja solidaritatea între generațiile de militari și civili.

Prin participarea la această acțiune simbolică, jandarmii vrânceni s-au alăturat, în alergare și cu bicicleta, celor care își arată în fiecare an respectul și recunoștința față de veterani și față de eroii care și-au sacrificat viața pentru țară și pentru libertate.

Le transmitem mulțumiri organizatorilor și participanților, precum și aprecierea cuvenită pentru efortul depus și implicarea constantă în astfel de activități!

Postare facebook/Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor”:

Ștafeta Veteranilor – Traseul Roșu, activitate sportivă organizată de Asociația Voluntarilor Invictus România cu prilejul Zilei Armatei României, a fost întâmpinată vineri, 11 octombrie 2024, de reprezentanți ai Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, ai Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” și de Muzica Militară a Garnizoanei Focșani, la Mausoleul Eroilor din municipiu.

Sâmbătă dimineață, din aceeași locație, participanții la cea de-a XI-a ediție a Ștafetei Veteranilor au plecat spre Bârlad, purtând cu ei Drapelul României, alături de mai mulți bicicliști, printre care și jandarmi vrânceni.

Le urăm succes tuturor voluntarilor care participă la „Ștafeta Veteranilor”!

GO INVICTUS!

Ștafeta Veteranilor, cu traseele Roșu, Galben și Albastru, este un eveniment organizat în România de voluntarii Invictus, care și-au propus să promoveze valorile istorice ale poporului român și să îi onoreze pe eroi prin intermediul sportului. În acest an, traseul „Ștafetei Veteranilor” include peste 50 de localități și măsoară peste 3500 de kilometri.

Participanții celor trei trasee se vor întâlni în data de 25 Octombrie 2024, de Ziua Armatei României, la Carei, ultima localitate eliberată de militarii români, de pe teritoriul actual al României, în urmă cu 80 de ani, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?