Ediția: Vineri 8 noiembrie 2024 Nr. 6754
Ediția: Vineri 8 noiembrie 2024 Nr. 6754

UNICEF: Sănătatea mintală şi echilibrul emoţional – condiţii esenţiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor

            Sănătatea mintală şi echilibrul emoţional sunt drepturi ale copiilor şi adolescenţilor şi condiţii esenţiale pentru dezvoltarea lor armonioasă, a transmis UNICEF în mesajul de Ziua mondială a sănătăţii mintale.

            Potrivit unui comunicat al UNICEF, transmis, joi, pentru ca dreptul copiilor la sănătate mintală să devină o realitate este nevoie de comunicare, acţiune şi intervenţii în familie, şcoală şi la nivelul comunităţii, dar şi de educaţie digitală pentru identificarea şi combaterea informaţiilor false din mediul online. Conform unui studiu, prevalenţa tulburărilor mintale în rândul adolescenţilor din România este de 11,2%.

            Alte date relevă că 32% dintre fetele de 15 ani din România au avut sentimente de însingurare de cele mai multe ori sau mereu în ultimul an, un procent semnificativ mai mare decât cel de 21%, în cazul băieţilor. Printre cele mai frecvente tulburări mintale diagnosticate se numără: tulburările de conduită (24,19%), tulburarea de hiperactivitate şi deficit de atenţie (22,65%), tulburările de anxietate (19,23%), tulburările din spectrul autist (14,47%), episodul depresiv (9,14%), tulburările de ataşament (4,3%), fobia şcolară (3,10%) şi tulburările de comportament alimentar (2,88%).

Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi trăiesc cu un diagnostic de boală mintală. Alături de partenerii săi, UNICEF în România implementează pe o perioadă de 24 de luni iniţiativa „România pentru fiecare copil. Echilibru emoţional”, dezvoltând un model funcţional de intervenţie pentru sănătate mintală şi suport psiho-social.

Împreună cu Guvernul României, UNICEF a lansat o campanie publică de conştientizare asupra importanţei sănătăţii mintale a copiilor şi adolescenţilor şi al comunicării în cadrul familiei pentru echilibrul emoţional.

            Alături de Fundaţia Romanian Angel Appeal, UNICEF a realizat o cercetare cu privire la resursele digitale despre sănătate mintală şi sprijin psihosocial, care arată disponibilitatea redusă a acestora.

Adolescenţii participanţi la studiu au menţionat că nu concep viaţa fără internet, dar au admis că au nevoie de educaţie digitală, pentru a evalua critic informaţia în vederea identificării informaţiilor false. De asemenea, au menţionat că părinţii trebuie să-şi crească gradul de informare cu privire la problemele de sănătate mintală.

Raportul recomandă dezvoltarea unor resurse digitale în limba română, coerente, comprehensive şi adaptate adolescenţilor, care să ţină cont de aspecte precum vârstă, mediul şcolar şi familial sau modificările fiziologice.

            UNICEF şi partenerii au dezvoltat un ghid pentru toţi cei implicaţi în educaţia adolescenţilor, în special a profesorilor şi consilierilor şcolari. Ghidul furnizează o colecţie de activităţi nonformale despre sănătatea mintală a adolescenţilor, acoperind o gamă variată de teme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?