Ediția: Luni 4 noiembrie 2024 Nr. 6750
Ediția: Luni 4 noiembrie 2024 Nr. 6750

S-a bătut toba pentru A8; asociaţia ”Moldova Vrea Autostradă” a cerut începerea lucrărilor

          Membrii Asociaţiei „Moldova Vrea Autostradă” au bătut toba, sâmbătă, pentru a atrage atenţia asupra importanţei începerii lucrărilor la autostrada A8. Reprezentaţii MVA speră ca prin evenimentul „Batem toba pentru Autostrada A8”, care a avut loc în Piaţa Unirii din Iaşi, să atragă atenţia asupra nevoii stringente de realizare a autostrăzii A8, cunoscută şi sub denumirea de Autostrada „Unirii”, care leagă Iaşiul de vestul României, precum şi de Republica Moldova, prin oraşul Ungheni.”Acest eveniment e un semnal clar pentru autorităţi. Sunetul tobelor reprezintă vocea cetăţenilor care cer drumuri mai sigure şi o infrastructură modernă, pe măsura nevoilor Moldovei. Este una dintre formele prin care noi, ca asociaţie civică, încercăm să determinăm autorităţile să demareze cât mai curând posibil execuţia lucrărilor”, a afirmat Flavius Manea, preşedintele Asociaţiei „Moldova Vrea Autostradă”.

          Printre cei care au venit sâmbătă în Piaţa Unirii s-a aflat şi fostul prefect Nicuşor Păduraru, unul dintre fondatorii Asociaţiei „Moldova Vrea Autostradă”. El a criticat faptul că execuţia lucrărilor pentru Autostrada „Unirii” întârzie din cauza faptului că „documentaţia nu e susţinută foarte bine la nivel local şi guvernamental, fie din lipsa unui interes strategic la nivelul guvernelor din ultimii 30 de ani de a dezvolta Moldova”.

„Infrastructura înseamnă dezvoltare, din toate punctele de vedere, iar dezvoltare economică înseamnă stabilitate şi mai puţină sărăcie”, a afirmat el. La rândul său, fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor Adrian Covăsnianu, membru fondator al MVA, a subliniat importanţa construcţiei unei astfel de infrastructuri rutiere, care să lege estul de vestul ţării, şi, implicit, să ducă la dezvoltarea judeţelor din Moldova.

          „Chiar dacă vremea nu ne ajută, dorim ca acest eveniment să se audă până la Bucureşti pentru că e nevoie de Autostrada A8 în regiunea Moldovei. Vedem că încă nu au fost lansate licitaţiile pentru traseele montane. Aşteptăm finalizarea demersurilor pentru studiul de fezabilitate al sectorului ieşean. Sperăm că poate anul viitor vedem semnale clare în ceea ce priveşte construcţia unei autostrăzi. Uitaţi-vă acolo unde sunt autostrăzi cât de repede au crescut economiile, cât de mult s-au dezvoltat comunităţile, iar oamenii au un nivel mai bun de trai”, a declarat Covăsnianu. Pe lângă momentele interactive de „bătut toba”, a fost iniţiată încă o campanie de strângere de semnături pentru susţinerea construcţiei autostrăzii A8 şi crearea de puncte de dialog, unde cetăţenii au avut ocazia de a veni cu propuneri de soluţii pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din regiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?