Ediția: Marți 8 octombrie 2024 Nr. 6731
Ediția: Marți 8 octombrie 2024 Nr. 6731

Fotbal: Răzvan Sava a apărat un penalty la debutul său la echipa Udinese, în Cupa Italiei

Răzvan Sava, portarul selecţionatei de tineret a României, a debutat ca titular la Udinese în partida câştigată pe teren propriu de echipa sa, cu scorul de 3-1, în faţa formaţiei de ligă secundă Salernitana, miercuri seara, în turul al doilea al Cupei Italiei la fotbal. Sava s-a făcut remarcat în finalul reprizei secunde, când a reuşit să apere un penalty executat de Ernesto Torregrossa (84).

Udinese l-a recrutat în această vară pe Răzvan Sava, de la la echipa CFR Cluj, goalkeeper-ul român semnând un contract pe cinci ani cu friulanii. Golurile au fost marcate de Jaka Bijol (20), Lorenzo Lucca (44 din penalty) şi Jurgen Ekkelenkamp (47) pentru învingători, respectiv Simy Nwankowo (25).

Într-un alt joc disputat miercuri, echipa de ligă secundă Pisa, cu fundaşul Adrian Rus printre titulari, s-a înclinat la limită pe teren propriu în faţa unei alte formaţii din Serie B, Cesena (scor 0-1). Oaspeţii au înscris golul victoriei în repriza secundă, prin Raffaele Celia (54). Adrian Rus a fost înlocuit în minutul 76, în timp ce mijlocaşul Marius Marin a rămas pe banca de rezerve a gazdelor până la final. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?