Ediția: Sâmbătă 12 octombrie 2024 Nr. 6734
Ediția: Sâmbătă 12 octombrie 2024 Nr. 6734

Vrâncean din Soveja, iertat după ce și-a lovit fratele cu un „cuţit tip baionetă”

          Arestat preventiv în urmă cu aproape un an și trimis în judecată pentru violenţă în familie – raportat la tentativă de omor – asupra fratelui său, un vrâncean originar din Soveja a scăpat de pedeapsă, tribunalul reținând în soluție că „lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege”. La momentul în care fusese însă trimis în judecată, în rechizitoriu se reținea că, în luna octombrie 2023, pe fondul unei situaţii conflictuale anterioare avută cu fratele său și după ce şi-au adresat reciproc injurii şi ameninţări, inculpatul l-a lovit cu intenţie pe acesta cu un cuțit în zona gâtului.

Deși considerat obiect „apt de a produce moartea”, cuțitul nu i-a suprimat viața părții vătămate, rețineau procurorii, deoarece acesta a reuşit să se ferească. În schimb, în urma atacului, partea vătămată a avut leziuni care au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale. A doua zi după incident, vrânceanul a fost arestat, apoi plasat în arest la domiciliu, iar la distanță de câteva luni, a fost plasat sub control judiciar.

Însă, chiar dacă fratele inculpatului era decis să îl facă să răspundă pentru conflictul dintre ei, ba chiar făcuse plângere, între timp situația s-a dezamorsat. La câteva luni de la trimiterea sa în judecată, inculpatului i-a fost schimbată încadrarea juridică în violenţă în familie (loviri și alte violenţe între fraţi). Iar mai departe, persoana vătămată a declarat că nu vrea să mai formuleze plângere prealabilă pentru această infracţiune împotriva fratelui său și nici nu are vreo pretenție de la acesta. Din acest motiv, soluția instanței a fost de încetare a procesului penal, „ca urmare a lipsei plângerii prealabile”:

(…) constată încetată de drept măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul (…). Constată că inculpatul (…) a fost reținut la data de 26.10.2023, arestat preventiv în perioada 27.10.2023 – 02.02.2024, arestat la domiciliu în perioada 02.02.2024 – 19.04.2024 şi sub măsura controlului judiciar începând cu data de 19.04.2024 la zi. (…) dispune confiscarea unui cuţit tip baionetă, cu lama de 18,5 cm lungime şi 3 cm lăţime, vârf ascuţit şi mâner din plastic de culoare albastru şi negru care a făcut obiectul dosarului penal (…), aflat în evidențele camerei de corpuri delicte ale Tribunalului Vrancea, (…).

(…) lasă nesoluționată acţiunea civilă formulată de Serviciul de Ambulanţă Județean Vrancea prin adresa nr. 39/30.10.2023, aceasta putând fi introdusă la instanța civilă (…). (…) ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. (…) obligă pe inculpatul (…) la plata sumei de 2.000 lei (din care 500 lei din faza urmăririi penale și 1.500 lei din faza judecății), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii”.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Erwin – https://pixabay.com/ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?