Proiectul Academia de Fotbal Social, derulat de AJF Vrancea cu finanțare de la Consiliul Județean Vrancea, a ajuns marți după-amiază la Dumitrești. O localitate care a reapărut de curând pe harta fotbalistică a județului, a adunat mulți copii la actiunea de marți. Antrenorii Octavian Bucătaru, Valentin Toader sau Paul Cioran le-au arătat micuților din tainele jocului de fotbal. Alături de organizatori s-au aflat și cei care se ocupă de fotbalul din comună, printre care Marius Bodoc și Marian Covaci.
Academia de Fotbal Social este un proiect de dezvoltare și funcționare a unui număr de opt centre de pregătire pe raza județului Vrancea. Scopul proiectului este formarea unor formații de juniori care să crească numărul de echipe participante la campionatele de juniori C,D și E. Localitățile participante au fost dotate cu porți mobile pentru copii, achiziționate în prealabil de AJF Vrancea, precum și materiale necesare derularii activității și competiției, respectiv mingi, veste de departajare, copete, gărdulețe și jaloane. Acestea vor fi distribuite în mod gratuit către cluburile înscrise în proiect.
În perioada următoare va fi organizată și acțiunea din comuna Suraia. Evenimentul face parte din Proiectul Dezvoltarea fotbalului din județul Vrancea-Sportului pentru toți, derulat de AJF Vrancea și finanțat de Consiliul Județean Vrancea.
De Dan Chiriac
Sursa text și foto: https://ajfvrancea.ro/categorie/stiri/