Debitul maxim prognozat al Dunării la intrarea în ţară va fi de 7.900 – 8.000 mc/s, în intervalul 29 – 30 septembrie şi, pe baza informaţiilor actuale, nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc, a anunţat, luni, Administraţia Naţională Apele Române (ANAR).
„Pe baza ultimelor date din bazinul Dunării, a estimărilor prognostice şi a informaţiilor suplimentare primite în urma consultărilor avute cu experţii de la Centrele Naţionale de Prognoze Hidrologice din Ungaria şi Serbia, a precipitaţiilor prognozate pentru următoarea perioadă, precum şi a modificării atenuării acestei viituri în zonele natural inundabile, în amonte de Bogojevo, atenuare care va fi mult mai importantă faţă de condiţiile anterioare (ca urmare a reducerii semnificative a debitului maxim şi a volumului undei de viitură), se actualizează prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) după cum urmează: debit maxim prognozat 7900 – 8000 mc/s, în intervalul 29 – 30 septembrie 2024.
Aceste prognoze hidrologice se vor actualiza în continuare zilnic, cu anticipare de 7 zile, în cadrul buletinului hidrologic elaborat în cadrul INHGA. Menţionăm că sectorul Dunării aval Gruia este apărat împotriva inundaţiilor prin lucrări de îndiguire. Pe baza informaţiilor actuale nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar este necesară în continuare o monitorizare atentă a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice în bazinul Dunării, amonte de intrarea în ţară”, precizează ANAR într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Într-un comunicat transmis ulterior, ANAR a precizat că pe sectorul Dunării, în aval de staţia hidrometrică Gruia, lucrările de apărare împotriva inundaţiilor vor asigura tranzitarea în siguranţă a debitelor. Debitul pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 22 – 23 septembrie a fost în creştere, având valoarea de 6.200 mc/s, care se situează peste media multianuală a lunii septembrie (3.800 mc/s). (…)
„Formaţiile noastre de intervenţie au umplut deja mii de saci de nisip, o parte dintre aceştia fiind deja aduşi aproape de sectorul românesc al Dunării, precum şi alte utilaje de intervenţie. Totodată, se montează mirele hidrometrice la ape mari. În apropiere de oraşul Bechet, Apele Române Jiu au detaşat la Formaţia de lucru Dunăre-Nedeia utilaje necesare intervenţiei: buldoexcavator, excavator cu braţ de 14 metri, tractor cu remorcă, tractor cu aparat de umplere saci, autoutilitare.
Acestea completează materialele din stocul de apărare – saci, hidrobaraje, panouri de apărare, barca pregătită de intervenţie, pompe, generatoare, geotextil, pari etc. Odată creşterea nivelurilor Dunării, formaţiile de intervenţie de la Dunăre vor fi dublate cu agenţi hidrotehnici pentru monitorizarea digurilor la Dunăre”, explică ANAR, în comunicatul citat.
De asemenea, reprezentanţii de la Apele Române au făcut apel către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) pentru a verifica punctele critice la subtraversările conductelor prin diguri, precum şi stadiul de funcţionare al staţiilor de pompare. Pe de altă parte, ANAR precizează că prin Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier se pot evacua şi debite de 20.000 m3/s, în situaţii excepţionale.
Pe sectorul Dunării aval Gruia lucrările de îndiguire asigură tranzitarea în siguranţă a unor debite de 13500 m3/s, respectiv până la valori de 14500 m3/s, în condiţii de supraveghere specială. Pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în anul 2006 a fost înregistrat un debit maxim de 15800 m3/s, a mai arătat sursa citată.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, împreună cu experţi de la Apele Române şi reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, survolează, începând de luni, cu un elicopter, zonele din ţară în care riscul de inundaţii este mai mare.