Aproximativ 3.000 de militari de toate gradele, circa patru milioane metri cubi de terasament, 290.000 de metri cubi de fundaţii, 598.000 de suprastructuri de macadam, 290.000 metri cubi de zidărie, 830 de lucrări transversale, 27 de viaducte şi poduri deosebit de rezistente, şase milioane de kilograme de explozibil şi 18 milioane de motokilometri consumaţi de sute de utilaje şi maşini reprezintă bilanţul pe scurt al uneia dintre cele mai spectaculoase investiţii realizate în România – şoseaua Transfăgărăşan, construită în patru ani şi jumătate de Armata Română, la începutul deceniului şapte al secolului trecut.
Povestea acestui drum, printre cele mai frumoase din ţară şi chiar din lume, începe la sfârşitul lunii februarie 1970, când, spun foştii genişti vâlceni, s-a dat practic startul lucrărilor de construcţie la acest obiectiv ce a fost iniţial gândit ca un drum forestier, cu un singur fir de circulaţie, între Muntenia şi Ardeal, spre folosinţa îndeosebi a militarilor. Două detaşamente din Regimentul 1 Geniu „Alexandru Ioan Cuza” din Râmnicu Vâlcea au fost cele care au demarat aceste lucrări peste cel mai înalt lanţ muntos din ţara noastră, care până atunci nu putea fi trecut nici măcar călare.
„În prima parte am fost şi la nord şi la sud, apoi în vara anului 1971, noi am trecut la sud, iar la nord a venit Alba Iulia, Regimentul „Apulum” de la Alba Iulia, formulă în care s-a lucrat până în 1973, în luna februarie, când a venit Regimentul 2 Pontonieri de la Turnu Măgurele şi a preluat lucrările pe Contur Lac, de la baraj şi până la Cumpăna, iar Vâlcea a rămas cu tronsonul Cumpăna-tunel. Din regiment erau cel puţin 1.000 de oameni detaşaţi la această activitate, dar mai veneau din teritoriu, de la unităţi de vânători de munte, unităţi de infanterie, unităţi chiar şi de grăniceri. Cam 1.500, 2.000 de oameni, să zic, au fost detaşaţi din unităţi militare din ţară, iar cu 1.000 din regiment au fost circa 3.000 de oameni care au lucrat efectiv pe Transfăgărăşan. Lucrul era foarte anevoios. Se lucra în stâncă, în zone deosebit de periculoase. Se numesc ebulmente, adică rocă compusă din stâncă şi nisip care alunecă. Am avut şi accidente pe treaba asta”, a precizat, pentru AGERPRES, colonelul Vasile Dabu, la vremea aceea tânăr locotenent aflat la comanda unui pluton care s-a ocupat de derocări şi practic a croit calea pentru viitoarea şosea dintre nori, pe partea dinspre Argeş, de la Barajul Vidraru şi până la lacul Bâlea. Munca a fost una foarte grea, mărturisesc cei care au participat la aceste lucrări. Se muncea zi şi noapte, indiferent de vreme şi de anotimp, în condiţii de cele mai multe ori vitrege. (…)
Cel mai greu le-a fost geniştilor vâlceni să lucreze pe porţiunea dintre Piscul Negru şi tunelul de la Bâlea, cel mai lung tunel rutier montan din ţară (are 887 de metri), situat între vârfurile Capra şi Paltinul, la altitudinea de 2.042 metri. Poveştile de prin partea locului sunt că, nu de puţine ori, cei care au construit acest drum printre nori se ţineau unii de alţii ca să nu fie luaţi de vânt şi de ape. Au fost şi tragedii, unii dintre militari pierzându-şi viaţa. Pe partea de sud se ştie că ar fi pierit oficial şapte militari, care au fost luaţi de o viitură în apropierea barajului Vidraru, însă neoficial sunt mult mai mulţi. (…) Pierderi din cauza condiţiilor vitrege în care se lucra pe Transfăgărăşan au fost şi în ceea ce priveşte utilajele, care fie au fost fie luate de avalanşe, fie au căzut în prăpastie. Trăgând însă linie şi privind în urmă cu 50 de ani, geniştii vâlceni spun că a meritat tot efortul. La data de 20 septembrie 1974, când Transfăgărăşanul era dat în folosinţă, au răsuflat uşuraţi, dar şi mândri că au reuşit să ducă la bun sfârşit una dintre cele mai importante şi frumoase investiţii de infrastructură rutieră din România. (…) Militarii genişti din Vâlcea, împreună cu cei din judeţele care au participat la construcţia drumului, au sărbătorit o jumătate de secol de la inaugurarea lui, printr-o serie de ceremonii militare şi religioase la obiective ridicate pe traseul lui în cinstea celor care au contribuit, chiar şi cu preţul vieţii, la realizarea lui.
Reportajul INTEGRAL și GALERIE FOTO pe – https://t.ly/nm6fr
