Un accident rutier a avut loc în această dimineață în Focșani, pe Bulevardul Unirii, aproape de intersecția cu strada Tinereții. Motociclistul a fost rănit, el căzând de pe motocicletă. La fața locului au ajuns echipaje de la Poliție și Ambulanță.
Biroul de presă al IPJ Vrancea:
Astăzi, ora 10.15, polițiștii focșăneni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Focșani, între un autovehicul și o motocicletă.
În urma impactului care a avut loc pe bulevardul Unirii, la intersecția cu strada Tinereții, a rezultat rănirea motociclistului de 35 de ani, care a fost transportat la spital, pentru a primi îngrijirile medicale necesare.
Conducătorul autoturismului a fost testat alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar motociclistului, având în vedere starea de sănătate, i-a fost recoltată o mostră biologică.
În prezent, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a modului de producere a accidentului și luarea măsurilor legale care se impun.