Ediția: Sâmbătă 12 octombrie 2024 Nr. 6734
Ediția: Sâmbătă 12 octombrie 2024 Nr. 6734

Controale pentru combaterea braconajului piscicol; 26 de sancțiuni aplicate

Comunicat de presă, IPJ Vrancea:

ACȚIUNI PENTRU PROTEJAREA BIODIVERSITĂȚII ACVATICE

În acest sfârșit de săptămână, pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol, polițiștii au efectuat 14 controale. În urma activităților, au fost aplicate sancțiuni în valoare de 3.000 lei.

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Vrancea au desfășurat 14 controale pe albiile râurilor Siret și Putna, precum și în zona barajelor de acumulare Călimănești și Ciușlea – Movileni.

În urma acțiunilor, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.176 din 2024 privind pescuitul şi protecția resurselor acvatice vii, în valoare totală de 3.000 de lei.

Acțiunea a avut drept scop prevenirea şi combaterea faptelor de braconaj îndreptate asupra habitatelor piscicole naturale, a transportului, colectării şi comercializării ilegale a produselor și subproduselor din peşte rezultate din activităţile ilegale de pescuit.

Astfel de activități, desfășurate pentru protejarea biodiversității acvatice vor continua și în perioada următoare.

Sursa foto: IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?