Ediția: Sâmbătă 12 octombrie 2024 Nr. 6734
Ediția: Sâmbătă 12 octombrie 2024 Nr. 6734

Cârligele. Autorul agresiunii asupra femeii aflate în stop cardio-respirator a fost reținut. Cine sunt polițiștii care i-au efectuat imediat manevre de resuscitare victimei

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea:

Măsuri imediate de prim-ajutor acordate de doi polițiști, Adrian și George, din cadrul Secției de Poliție Cotești, la un caz de violență în familie.

Agresorul a fost reținut de către polițiști.

La data de 20 septembrie 2024, ora 16:44, polițiștii Secției de Poliție Rurală Cotești au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie, de 49 de ani, cu privire la faptul că la aceeași dată, în timp ce se afla pe raza localității Cârligele, a fost lovită de către concubinul ei, în vârstă de 38 de ani.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat apelanta.

Deși inițial aceasta a refuzat acordarea de îngrijiri medicale, în timp ce polițiștii documentau cazul starea de sănătate a femeii s-a agravat, intrând în stop cardio-respirator.

Polițiștii au solicitat intervenția unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și, până la sosirea acestuia, au acordat victimei măsurile de prim – ajutor esențiale în acele momente pentru menținerea în viață a acesteia.

La sosirea Ambulanței femeia era încă în viață, au fost continuate manevrele de resuscitare și a fost transportată la spital, unde a rămas internată pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

La data de 20 septembrie 2024 a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, fiind, totodată, emis ordin de protecție provizoriu, cu măsura complementară a monitorizării electronice.

Astăzi, sub coordonarea procurorului de caz, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

Polițiștii din Cotești au mai intervenit și în trecut la sesizările de violență domestică între cei doi, fiind de fiecare dată întocmite dosare penale, însă femeia a refuzat emiterea unor ordine de protecție provizorii.
La finalul anului trecut, victima a acceptat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, cu măsura monitorizării electronice, însă la expirarea perioadei de 5 zile, măsura a fost infirmată de către instanță, iar dispozitivul de monitorizare electronică a fost demontat. Toate dosarele penale înregistrate anterior au fost clasate, urmare a retragerii plângerii de către victimă și a împăcării părților.

UPDATE! Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea:

În cursul zilei de astăzi, 21 septembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Focșani a dispus arestarea preventivă a bărbatului în cauză, pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

 


Vă reamintim că vineri, la ora 16.57, Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea a primit o solicitare din partea unui echipaj de poliție pentru o victimă, o femeie de 49 de ani, cu politraumatism prin agresiune, în localitatea Dălhăuți, comuna Cârligele. Femeia, aflată în stop cardio-respirator, și-a revenit după manevrele de resuscitare cardio pulmonare, aplicate timp de 50 de minute. Victima a fost preluată, transportată si predată la Unitatea Primiri Urgențe Focșani stabilă hemodinamic și respirator, potrivit unui comunicat al SAJ Vrancea.

sursă foto: SAJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?