Studenţi din cadrul Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV Iaşi) au început, de luni, anul universitar 2024 – 2025, ei fiind printre primii studenţi din ţară care s-au reîntors la cursuri.
Ceremonia de deschidere a noului an universitar, organizată în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”, i-a avut în prim-plan pe cei aproximativ o mie de tineri aflaţi în anul întâi de studii, la cele trei cicluri universitare organizate de USV Iaşi, fiind, în total, aproximativ 4.500 de studenţi.
„Suntem universitatea care începe la timp semestrul de toamnă, aşa cum o numim noi, în cadrul acestui program vom termina toate cele 14 săptămâni de şcoală până la vacanţa de iarnă. În plus, studenţii noştri vor avea posibilitatea să participe şi la lucrările specifice de sezon în această toamnă. Noul an universitar debutează cu multe speranţe, cu voie bună, sper, pentru că vom avea peste 1.500 de boboci la toate cele trei cicluri: de licenţă, master şi doctorat.
Ei vor umple cu veselia lor campusul şi se vor alătura celor peste 3000 de studenţi care sunt din anii mai mari. Am pregătit pentru ei tot ceea ce înseamnă spaţii de învăţământ, spaţii de cazare, spaţii pentru activităţi sportive şi culturale şi sperăm ca în în acest semestru să aibă cele mai bune condiţii pentru pregătirea lor”, a declarat presei Gerard Jităreanu, rectorul Universităţii de Ştiinţele Vieţii Iaşi.
La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, rectorii şi prorectori ai universităţilor publice din Iaşi, directori de colegii agricole, directori de staţiuni de cercetare de profil din regiunea Nord-Est şi de instituţii deconcentrate judeţene, directori de societăţi agricol şi reprezentanţi ai altor instituţii partenere, alături de întreaga comunitate academică.