Controalele la frontieră de-a lungul tuturor graniţelor Germaniei vor fi ţintite pentru „a combate criminalitatea transfrontalieră şi a limita şi mai mult imigraţia ilegală”, a informat duminică Ministerul de Interne, cu o zi înainte ca aceste măsuri extinse de control să intre în vigoare, informează dpa. Statele învecinate şi-au exprimat preocuparea că noile controale la frontieră vor duce la întârzieri, afectând traficul transfrontalier regulat. Măsurile au fost anunţate săptămâna trecută pe fondul unei dezbateri aprige în Germania referitoare la migraţie.
Poliţia va efectua controale punctuale „în mod flexibil şi în conformitate cu actualele cerinţe de securitate. Amploarea, durata şi punctele exacte unde vor avea loc controalele vor depinde de aceşti factori”, a declarat Ministerul de Interne german.
Ministrul de interne Nancy Faeser a insistat că Germania ”va continua să acţioneze în strânsă coordonare” cu statele vecine şi se va asigura că „locuitorii din regiunile de graniţă, navetiştii, comerţul şi afacerile vor fi afectate cât mai puţin posibil de aceste controale”.
Faeser a declarat ediţiei de duminică a tabloidului Bild că nu vor fi blocaje rutiere de lungă durată. Totuşi, ministerul pe care îl conduce a menţionat că nu pot fi excluse anumite perturbări şi a insistat ca navetiştii şi călătorii să aibă asupra lor un document de identitate atunci când intenţionează să traverseze graniţa.
Luxemburghezul Jean-Claude Juncker, fost preşedinte al Comisiei Europene, şi-a exprimat opoziţia faţă de decizia Germaniei de a creştere controalele la frontieră, avertizând asupra inconvenientelor create navetiştilor şi asupra potenţialei ameninţări la adresa integrării europene, informează duminică dpa.
Vorbind cu dpa din Luxemburg, Juncker a declarat că nu este un susţinător al controalelor la frontieră pentru că îi afectează pe navetişti.
Germania este membră a spaţiului Schengen, care permite unui număr de circa 420 milioane de oameni din 29 de ţări europene să călătorească fără restricţii fără a trece prin controale la frontieră. Dar controale sunt deja în vigoare la unele dintre cele nouă frontiere ale Germaniei, inclusiv cu Austria şi Polonia, şi vor fi extinse luni la Luxemburg, Belgia, Olanda şi Danemarca.
Juncker a apreciat că aşa-numitele controale mobile efectuate mai departe de graniţe ar fi mai puţin perturbatoare, mai ales pentru cei peste 50.000 de navetişti germani care trec zilnic în Luxemburg. Deşi a recunoscut necesitatea controalelor temporare la frontieră în timpul unor evenimente majore, cum ar fi competiţia de fotbal Euro 2024 din Germania, Juncker a pus la îndoială necesitatea unor controale prelungite ca răspuns la migraţie şi intrări ilegale. El şi-a exprimat îngrijorarea că aceste acţiuni ar putea submina principiul de bază al spaţiului Schengen de deschidere a frontierelor. Juncker a fost preşedinte al braţului executiv al Uniunii Europene din 2014 până în 2019.