Luna octombrie este cea în care vor fi validați de instanță viitorul președinte al Consiliului Județean Vrancea, după cum a fost ales de vrânceni – în persoana lui Nicușor Halici, dar și viitorii consilieri județeni. Cereri în acest sens au fost introduse în instanță de Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 41 Vrancea la 1 iulie 2024, fiind formate două dosare distincte – unul pentru validare mandat preşedinte Consiliul Judeţean Vrancea, iar al doilea pentru validarea mandatelor consilierilor județeni.
Numai că dosarele au primit prime termene la distanță de o săptămână între ele, iar din acest motiv, secretarul județului a solicitat modificarea termenului privind validarea mandatelor consilierilor județeni, care fusese stabilit inițial pe 10 octombrie. De altfel, aceasta se și explică în acțiune:
„La data de 10.09.2024, petentul (…) a formulat o cerere în dosarul (…) prin care a solicitat preschimbarea termenului de judecată din data de 10.10.2024 la o data anterioară acestuia cât mai apropiată de 01.10.2024. În motivarea cererii, petentul a arătat în esență că pe rolul acestei instanței este înregistrat și dosarul (…) ce are ca obiect validare președinte cu termen de judecată la data de 01.10.2024, iar față de obiectul prezentei cereri, validare consilieri județeni, s-ar cuveni ca acestea să fie judecate la date cât mai apropiate în condițiile în care pe de o parte procedura de validare trebuie îndeplinită până la data de 21.10.2024, iar pe de altă parte există posibilitatea exercitării căii de atac împotriva hotărârii de validare”.
Iar instanța a constatat că solicitarea este conform legii, astfel că a admis „cererea formulată de petentul secretarul general al județului Vrancea. Preschimbă termenul de judecată din data de 10.10.2024, ora 13.30, la data de 03.10.2024, ora 13.30. Cale de atac odată cu fondul”.