Ediția: Miercuri 11 septembrie 2024 Nr. 6712
Ediția: Miercuri 11 septembrie 2024 Nr. 6712

VIDEO: Refacerea drumurilor calamitate din mai multe localități, mărul discordiei la ședința CJ Vrancea

Consilierii PSD din cadrul Consiliului Județean Vrancea au votat ieri, în cadrul ședinței extraordinare, împotriva proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetului UAT Vrancea și a instituțiilor din subordine. Motivarea a fost aceea că prin această rectificare bugetară, administrația județeană a alocat 4 milioane de lei pentru eliminarea efectelor cauzate de calamități pe drumul județean DJ 204P, în zona localității Gura Caliței.

Consilierul județean PSD Dănuț Cristian a susținut că aceste alunecări de teren sunt arhicunoscute de peste 20 de ani și nu înțelege de ce tocmai la finalul mandatului actualului legislativ județean se caută soluții urgente și se alocă fonduri pentru acest drum. „În urmă cu câțiva ani, în acest mandat, s-a pierdut o finanțare pentru un proiect european privind acest drum, iar la momentul respectiv decizia a fost de a se asfalta acest drum de către comuna Dumitrești.

Care este elementul de urgență de alocare de sume în ședință extraordinară nu îl cunoaștem. Din acest motiv grupul consilierilor PSD va vota împotriva proiectului de hotărâre”, a spus consilierul social democrat. În replică, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Ionel Cel Mare, a explicat că suma respectivă era prevăzută pentru trimestrul IV, dar nu mai putea fi folosită în condiții optime deoarece apare fenomenul de îngheț.

Acești bani pe care îi propunem pentru această calamitate erau planificați pentru trimestrul IV, când deja începe înghețul și nu mai puteam face aceste lucrări. Și acum sunt izolați acei oameni în acele cătune și de aceea am stabilit cu toții să facem această lucrare acum – și nu în noiembrie sau decembrie”, a punctat vicepreședintele Cel Mare.

Alunecări de teren produc stricăciuni pe acest drum de peste 30 de ani

Directorul Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Vrancea, Romeo Iordache, a explicat că drumul în discuție este unul cu foarte multe puncte critice, iar soluțiile folosite până în prezent, de aducere la starea inițială, deveneau ca și inexistente după prima ploaie mai serioasă.

Într-adevăr acest drum, DJ 204P, a fost propus spre finanțare printr-un proiect european. Dar pentru că este un drum cu calamități, cu 27 de puncte critice, soluția propusă a fost construirea unui viaduct. Însă acest tip de lucrări nu erau finanțate de proiect, deoarece cu fonduri structurale nu puteau fi finanțate lucrări noi, ci doar lucrări de modernizare. Și din acest motiv s-a pierdut finanțarea la acest proiect.

Fiind o zonă cu alunecări active, acestea produc stricăciuni pe acest drum de peste 30 de ani. S-a încercat în toți acești ani să se execute lucrări de aducere a acestui drum la starea tehnică inițială, însă după realizarea acestor lucrări, după prima ploaie, drumul devenea din nou impracticabil. Există riscul major ca cinci sate din această comună să rămână izolate dacă nu s-ar executa aceste lucrări”, a spus Romeo Iordache.  

Ipocrizia, minciuna și ticăloșia PNL Vrancea au atins un nou maxim dezgustător!

Ulterior votului, după încheierea ședinței, atât PSD cât și PNL au transmis comunicate de presă. Astfel, biroul de presă al PSD Vrancea subliniază în comunicat că întreaga acțiune liberală este una „de victimizare” și reprezintă în realitate o acțiune de manipulare în spatele cărora se află „interese murdare” liberale. În comunicat se mai arată că întreaga ședință extraordinară de ieri a fost „o farsă jalnică, o bătaie de joc la adresa democrației”.

          „Cât de naivi credeți că mai sunt vrâncenii? Cât de mult mai credeți că puteți să-i manipulați cu interesele voastre murdare? Și acum veniți cu minciuna grosolană a „situației de urgență” sau a „calamității”! În ce lume trăiți voi? Sunteți atât de rupți de realitate încât credeți că vrâncenii sunt orbi și surzi? Suntem într-o secetă devastatoare de ani de zile, pământul e crăpat și sterp din lipsa apei, și voi încercați să ne prostiți că sunt alunecări de teren care necesită intervenții urgente? Cine credeți că mai înghite minciunile voastre infecte?

Nu vrâncenii v-au pus să vă îndatorați până peste cap la cămătari și nu vrâncenii trebuie să plătească, din banii lor, milioanele de euro pe care le-ați luat pentru a cumpăra voturi! Dacă v-ați îngropat în datorii, e problema voastră! De ce trebuie să suporte vrâncenii consecințele incompetenței și ticăloșiei voastre? De altfel, întraga ședință extraordinară a Consiliului Județean a fost o farsă jalnică, o bătaie de joc la adresa democrației!

Cum altfel să numim un simulacru de vot în care nu s-a respectat procedura legală? Există înregistrarea video în care se vede clar că PSD-ului nu i s-a cerut niciun punct de vedere asupra votului, nici dacă sunt împotrivă, nici dacă se abțin. Ați manipulat cu ajutorul vicepreședintelui Cel Mare voturile așa cum vă convine, într-o mascaradă mizerabilă care nu face decât să întărească imaginea de corupție și incompetență ce vă definește.

1. Aceste alunecări de teren sunt cunoscute de peste 20 de ani, iar voi, în patru ani de mandat, nu ați fost în stare să faceți nimic pentru cei 1.400 de locuitori afectați. De ce au devenit brusc importanți acum, în ultima lună de mandat? Pentru că vă e frică de pierderea voturilor! Este dezgustător cum încercați să câștigați voturi de pe urma tragediilor pe care le-ați ignorat atâta timp!

2. Ați avut în mână finanțarea europeană pentru drumul județean ce ar fi conectat comuna Gura Caliței de comuna Dumitrești, o finanțare sigură atunci când ați preluat mandatul în 2020. Și ce-ați făcut? Ați stat cu mâinile în sân, incapabili să mișcați un deget pentru a păstra acei bani și a oferi locuitorilor acestor comunități un drum modernizat.

Iar acum, în disprețul vostru total față de vrânceni, veniți cu o mascaradă de „lucrări de urgență”, o glumă proastă menită doar să arunce praf în ochii celor pe care i-ați ignorat timp de patru ani. De unde luați banii? Evident, din buzunarele vrâncenilor! De ce să vă mai bateți capul să atrageți fonduri europene, când e mult mai ușor să jecmăniți cetățenii? Ipocriților fără scrupule din PNL, dacă tot ați pierdut banii europeni, de ce nu ați inclus acest drum vital în programul Anghel Saligny?

De ce? Pentru că nu v-a păsat niciodată de comunitățile care nu vă aduc voturi. Ați preferat să puneți la punct drumurile care duc la casele voastre, asfaltate deja de două sau trei ori, în timp ce drumurile pe care circulă vrâncenii de rând sunt lăsate în paragină. Ați pierdut sume colosale de bani europeni, bani pe care nu-i vom mai vedea niciodată!

3. Ați avut la dispoziție resurse masive, dar ați reușit să atrageți doar 20 de milioane de euro, comparativ cu cele 60 de milioane de euro obținute în mandatul anterior de PSD pentru drumuri județene. Acest eșec rușinos va rămâne o pată veșnică de care nu veți scăpa niciodată!”, se arată în comunicatul biroului de presă al PSD Vrancea.

Acuze de la PNL Vrancea

De cealaltă parte, decizia social democraților de a vota împotriva proiectului de rectificare a bugetului UAT Județul Vrancea a fost rapid taxată de PNL Vrancea, care i-a acuzat pe social democrați că refuză să voteze alocarea de sume pentru refacerea infrastructurii în mai multe localități.

Consilierii județeni PSD au votat împotriva proiectului de refacere a drumurilor, podurilor și zidurilor de sprijin calamitate de la Gura Caliței, Negrilești, Valea Sării și Nereju. Consiliul Județean Vrancea s-a reunit astăzi (ieri-n.r.) în ședință extraordinară pentru a dezbate mai multe proiecte de hotărâri, printre care și cel cu privire la alocarea unor sume pentru efectuarea unor lucrări urgente la drumurile, podurile și zidurile de sprijin calamitate de pe raza a patru comune din Vrancea.

În contextul în care vicepreședintele CJ, Ionel Cel Mare, și directorul Direcției Tehnice și Investiții din CJ, Romeo Iordache, au precizat că sunt necesare lucrări urgente de consolidare pentru ca oamenii să nu rămână izolați dacă vor urma fenomene meteo periculoase, mai ales în comuna Gura Caliței, consilierii PSD au votat împotriva proiectului”, se arată in comunicatul PNL Vrancea.

          Liberalii susțin că votul de ieri al consilierilor PSD afectează inclusiv comunități conduse de primari social democrați, însă votul aleșilor PNL și USR au făcut ca acest proiect de hotărâre să fie aprobat. „Din fericire, consilierii PNL și USR au votat pentru adoptarea proiectului, astfel că acesta a trecut, iar lucrările se vor derula cât mai curând posibil. Este vorba despre următoarele zone în care se va interveni:

Refacere DJ 204P Sat Gura Caliței, Punct Izlaz – Capăt Sat și Satul Șotîrcari, Punct Izlaz; Consolidare/ Refacere ziduri de sprijin pe DJ 205D, Comuna Valea Sării, Sat Prisaca; Refacere zid de sprijin pe DJ 205L, Comuna Negrilești, Punct Rusu Ion; Reabilitare pod beton armat pe DJ 205D peste Pârâul Pinului, Sat Nereju, Comuna Nereju”, se mai arată în comunicatul PNL Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?