Horia Dumitrescu, Maria Mirodone:
După tradiţia locală, localitatea Vizantea datează dinaintea lui Ştefan cel Mare, dar în documentele publicate până în prezent, numele de Vizantea apare pentru prima dată la 9 martie 1612. Existenţa apelor minerale a fost semnalată de economistul Ion Ionescu de la Brad, în 1869. Multă vreme, apele minerale de pe pârâul Vizăuţi nu au fost luate în seamă de localnici, care le-au considerat scurgeri de la puţurile de păcură.
Printre cei dintâi care au atras atenţia asupra apelor minerale de la Vizantea a fost Dimitrie Cohanovschi. Avocat al Statului între 1866 – 1867, el a luat probe şi le-a trimis spre analiză la Bucureşti. Descoperirea întâmplătoare a efectelor terapeutice a apelor minerale (un tinichigiu din Panciu, suferind de reumatism, s-a vindecat, în 1882, folosind băi calde cu apa minerală luată de la izvoarele de aici) a făcut ca Vizantea să fie declarată staţiune în 1886, an în care localitatea număra 1.355 de suflete, locuind în 327 de case.
În acelaşi an, numărul cârciumelor era egal cu cel al morilor de apă – şase. Studiul terapeutic al apelor minerale, a fost întreprins, pentru prima dată, în anul 1888, de către dr. Rafail Rosin, medic al Urbei şi Spitalului Panciu (din 1889). An de an, în Vizantea s-au făcut dotări, dar modeste şi, cu toate acestea, în 1905, era socotită printre cele mai importante staţiuni balneare din ţară, fiind pusă pe acelaşi plan cu Bălţăţeşti, Călimăneşti, Govora, Lacul Sărat, Ocnele Mari, Pucioasa, Sărata Monteoru, Slănic Moldova, Slănic Prahova, Techirghiol şi Vulcana.
În 1921, într-o nouă lucrare apărută, Vizantea se regăseşte în rândul staţiunilor balneare, chiar dacă nu este prezentată la superlative. În vara aceluiaşi an – 1921, „Universul” a publicat articolul „Staţiunile climaterice”, prezentând celor interesaţi condiţiile oferite de staţiunile Tuşnad, Vizantea şi Amara. Iată cum era Vizantea acum 100 de ani: „Vizantea oferă vizitatorului un splendid şi variat tablou.
Ca staţiune, e un bun loc, pentru pungile mai modeste, de recreaţie şi de căutarea sănătăţii, în miraculoasele-i ape sulfuroase, ioduroase şi sodice. Cu toată primitivitatea băilor şi lipsa de confort a locuinţelor, în mare parte chiar nehigienice, o mulţime variată de vilegiaturişti au sosit aici încă de la începutul sezonului, iar acum, când suntem în plin sezon, sosesc mereu noi vizitatori.
Remarcăm între vizitatori pe: d. prof. universitar Longinescu (Bucureşti), d-nii coloneii d-ri Marosin şi Constantinescu (Focşani) cu familiile, colonel Popescu, precum şi familiile Mihăilescu, revizor de Putna, pr. ec. V.Banu, ig. Milea dir. poliţiei din Focşani, Fraur, Bucur, Davidescu, avocaţii Munteanu, Crângu şi Şerbănescu – Răcoasa, Steriade, Crăciunescu, maior Georgescu, căpitan Ballan etc., etc., din Focşani, şi multe alte familii din Galaţi, Tecuci, R. Sărat, Panciu.
Se găseşte aci şi o colonie şcolară de vreo 30 elevi şi eleve din Focşani. În localitate, în centru, se găseşte un restaurant şi un „birt economic”, unde se serveşte relativ binişor pentru preţul de 30 – 40 lei pe zi de persoană. Majoritatea vilegiaturiştilor gătesc însă în pensiune, într-o măsură oarecare, la evitarea speculei de la restaurante. În comună se găsesc zarzavaturi, ca şi carne şi pâine.
Preţul lor e relativ convenabil, mai ales că este îngrădit şi de ordonanţe maximale. O muzică mai aleasă lipseşte, aşa că viaţa e cam monotonă, cu toate balurile „intime” ce se dau în fiecare Duminică în sala restaurantului. Sperăm însă că şi această chestie să se soluţioneze, căci se aşteaptă sosirea în localitate a o parte a muzicei reg. 50 inf. din Focşani. Băile se fac acasă, procurându-se apa necesară de la isvoarele Stânca (iodo-sodică), pârâul Alb (sulfo-iodo-sodică) şi Slatina (sodică).
Din cauza prea marei cerinţi însă, isvoarele nefiind îndestulătoare, locuitorii amestecă apa minerală cu cea de pârâu sau chiar numai nămolul cu apă naturală, fireşte, în paguba suferinzilor, deoarece aceasta face ca baia să fie slabă în substanţe minerale. Preţul variază de la 20 – 35 lei baia, după natura apei. Acest procedeu urât al locuitorilor s-ar putea suprima numai când s-ar exercita un control al băilor.
Până atunci, bieţii suferinzi trebue să-şi deschidă larg băerele pungii, şi să vie cât mai mulţi ani de-arândul. Sunt şi două isvoare alcaline sulfuroase, asimilate celor de la Căciulata, pentru cura de stomac. Relevăm cazul a doi tineri sublocotenenţi, cari au avut ingenioasa idee de a-şi instala un cort într-o splendidă poiană din pădure, având în faţă o largă perspectivă spre Vest, iar jos la poalele pădurii, albia „Vizăuţului” şi cărarea spre izvoare.
Ei sunt de invidiat, căci pe lângă că trăesc chiar în mijlocul naturii, şi în cel mai curat aer, dar, în modul acesta au soluţionat şi greaua problemă a locuinţelor”. Cu toate că Vizantea nu asigura condiţii care să satisfacă pe deplin pe cei ce veneau aici, prin faima apelor minerale continua să figureze printre cele mai bune staţiuni din ţară.
Într-o lucrare apărută în 1924. Vizantea era clasată în categoria localităţilor cu „ape minerale cu întrebuinţare internă şi externă”, făcând parte din grupa A (Ape clorurate sodice neconcentrate), alături de Govora, Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Sărata-Monteoru, Vulcana, Boboci, Buşteni, Rodbav, Jitia, Sărata – Bacău.
Staţiunile climaterice, în Universul, Anul XXXIX, Nr.171, Duminică 31 iulie 1921, p.6
