Cei mai buni elevi ai Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” Gugești s-au întors din tabăra de documentare, desfășurată pe parcursul a patru zile în Bucovina, în perioada 19 – 22 august. Întreaga activitate face parte dintr-un proiect deja cu tradiție, intitulat „Excelență în educație!”, proiect realizat în parteneriat cu Primăria Gugești, avându-l ca inițiator pe primarul Vasile Vatră.
Astfel, pentru rezultatele deosebite obținute la olimpiadele și concursurile școlare avizate de Ministerul Educației, 33 de elevi și 7 cadre didactice au participat la tabăra de documentare. De menționat este faptul că sumele necesare cazării, transportului, pensiunii complete, precum și vizitării obiectivelor stabilite în program au fost suportate de către Primăria Gugești. Primarul Vasile Vatră a precizat că „este absolut normal să susținem activitatea de excelență, elevii noștri contribuind la promovarea imaginii comunității, lucru de care suntem mândri”.
Conform datelor furnizate de profesorii implicați în proiect, prin această activitate s-a dorit cunoașterea și promovarea elementelor de patrimoniu cultural și istoric, precum și a celor de identitate națională. Elevii au avut parte de un vast itinerar. În prima zi, aceștia au trecut pragul Mănăstirii „Sf. Ioan Cel Nou” de la Suceava, a urmat vizita la Mănăstirea Putna, lăcaș monahal creștin ortodox, ctitorie a marelui voievod Ștefan cel Mare, un adevărat reper religios, dar și un important centru cultural și artistic.
Spre seară, elevii și profesorii au urcat și la chilia lui Daniil Sihastrul, unde și domnitorul moldovean poposea adesea spre a cere sfatul înțelept al pustnicului. În cea de-a doua zi, olimpicii au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei, ctitoria lui Petru Mușat din secolul al XIV-lea, construcție fortificată de Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea. Un alt obiectiv important l-a reprezentat Muzeul Satului Bucovinean, muzeu în aer liber ce pune în valoare patrimoniul cultural-arhitectonic de factură populară din Bucovina.
Elevii au fost impresionați de dibăcia oamenilor din trecut, care au știut atât de bine să-și organizeze gospodăriile, să respecte tradițiile, dar și să fie aproape de Dumnezeu. Periplul a continuat cu vizitarea Centrului de Ceramică Neagră de la Marginea. După vizitarea obiectivelor stabilite în program, elevii s-au relaxat la piscina de la Complexul de Agrement de la Cacica.
A treia zi a debutat cu vizita realizată la Muzeul Lingurilor de Lemn „Ioan Țugui” din Câmpulung Moldovenesc. Au urmat Muzeul Oului din Vama și expoziția păpușilor din porțelan. Ulterior, elevii au trecut pragul Mănăstirii Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”. După atâtea obiective frumoase și cu impact asupra dezvoltării lor, a acumulării de noi cunoștințe, elevii s-au relaxat la parcul de aventuri Escalada, din Gura Humorului.
În a patra zi, peisajul de pe Transrarău i-a fascinat pe toți participanții la tabăra de documentare. „Cele patru zile petrecute în zona Bucovinei au reprezentat adevărate momente de cunoaștere a patrimoniului cultural și istoric al țării, de observare a frumuseții locurilor. Pentru toate acestea, conducerea Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță” Gugești, elevii, cadrele didactice implicate și părinții elevilor îi mulțumesc domnului primar Vasile Vatră.
Stimularea excelenței în educație este deja o frumoasă tradiție în comunitate, întrucât edilul acesteia a înțeles că ea reprezintă forma prin care tânăra generație are deschisă calea spre succes”, a precizat Anca Grecu, directorul unității de învățământ.