Ediția: Vineri 13 septembrie 2024 Nr. 6714
Ediția: Vineri 13 septembrie 2024 Nr. 6714

FOTO: Jandarmii și polițiștii, alături de copiii aflați în tabăra Gălăciuc

Comunicat de presă IJJ Vrancea:

Jandarmii vrânceni, din nou alături de elevii din cadrul comunităților românești din Ucraina participanți ai Taberelor ARC, organizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Tinerii s-au întâlnit cu jandarmii la Centrul de Agrement de la Gălăciuc, având astfel ocazia de a se familiariza cu istoria și rolul Jandarmeriei Române.

            De asemenea, au luat parte și la activități preventiv – educative cu privire la prevenirea și combaterea consumului de droguri. Scopul principal a fost informarea și educarea tinerilor asupra efectelor nocive ale substanțelor psihoactive, prevenirea evenimentelor negative asociate cu efectele consumului de substanțe interzise, crearea unor abilități de a răspunde în situații de risc sau consum.

            Nu în ultimul rând, li s-au adus la cunoștință câteva reguli de comportament pe traseele montane și sfaturi pentru prevenirea accidentărilor în mediul montan, iar în cadrul unui atelier, le-a fost prezentată o parte din tehnica aflată în dotarea jandarmilor montani vrânceni. Vă mulțumim pentru invitația de a fi parte din proiectul dumneavoastră!

Comunicat de presă IPJ Vrancea:

În acest sfârșit de săptămână, poliţiştii vrânceni au desfăşurat activități informativ – preventive în tabăra Gălăciuc, în cadrul proiectului „Protejează-te pe tine însuți și mediul înconjurător”, inițiat de Asociația Civică Vrancea și în Crângul Petrești, în cadrul proiectului „Biblioteca de vacanţă”, inițiat de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu”.

În rândul celor mici, activitățile au avut ca scop educaţia rutieră, un element esențial în prevenirea accidentelor rutiere. Accentul a fost pus pe conștientizarea copiilor cu privire la responsabilitatea pe care o au atunci când sunt pe stradă. Alături de tinerii aflați în tabără, cu cortul, polițiștii au discutat atât despre siguranță, cât și despre consumul și traficul ilicit de droguri, încurajându-i să fie independenți și să ia în calcul toate consecințele care decurg din consumul de substanțe psihoactive, înainte de a face o greșeală ce le poate afecta întreaga viață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?