Mai multe secții vor funcționa la Clubul Sportiv Municipal Focșani 2007, în plus față de cele 14 care sunt în prezent reglementate prin Regulamentul de organizare și funcționare al clubului. În prezent, se stipulează la articolul 4 al Regulamentului, Clubul Sportiv Municipal Focşani 2007 este organizat pe secţiile de fotbal, handbal, volei, judo, şah, tenis, tenis de masă, baschet, atletism, arte marțiale, tir sportiv, rugby și taekwondo WTF, natație și pentatlon modern.
Iar acum, printr-un proiect de hotărâre inițiat de primarul Cristi Valentin Misăilă, CSM Focșani 2007 va avea și secție de gimnastică. După cum se explică în documentație, proiectul are la bază o cerere a CSM Focșani, prin care „solicită sprijin în inițierea unui proiect de hotărâre având drept scop înființarea (…) secției de gimnastică pe ramura de sport și modificarea Regulamentului de organizare și funcționare în acest sens.
În adresă se menționează că domnul Georgian Mocanu, în calitate de consilier local, (…) a solicitat înființarea unei secții de gimnastică (…), întrucât aceasta poate aduce numeroase beneficii, atât pentru club, cât și pentru comunitatea locală”. Ulterior, propunerea a trecut de votul din ședința Comitetului Director al CSM Focșani 2007, iar acum mai are nevoie de un vot în Consiliul Local Focșani.