Ediția: Vineri 13 septembrie 2024 Nr. 6714
Ediția: Vineri 13 septembrie 2024 Nr. 6714

Buzău: Separatoare de sensuri pe DN 2 (E85), la ieşirea din municipiu, într-o zonă cu accidente mortale de circulaţie

            Primăria Buzău şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) desfăşoară un proiect comun prin intermedul căruia vor fi montate separatoare de sensuri pe o secţiune din DN 2 (E85), la ieşirea din municipiu, pe o lungime de aproximativ 2 kilometri, sector de drum pe care şi-au pierdut viaţa trei persoane în decursul unei săptămâni, în urma unor accidente de circulaţie. În data de 3 august, la ieşire din municipiul Buzău, pe DN 2 (E85) a avut loc un grav accident de circulaţie.

            Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), a fost vorba despre o coliziune între trei autovehicule conduse de şoferi din Buzău, două autoturisme conduse pe direcţia Prahova către Buzău, de către un şofer de 27 de ani, respectiv o conducătoare auto de 60 de ani, şi autovehiculul ce se deplasa din sens opus, la volanul căruia se afla un şofer de 36 de ani. În urma evenimentului rutier patru persoane au fost rănite, două dintre ele decedând la spital.

O săptămână mai târziu, în data de 10 august, un alt eveniment rutier a avut loc la ieşirea din municipiu, spre Ploieşti, până la intersecţia DN 2(E85) cu DN 1B. „Din primele date de la faţa locului a reieşit că este vorba de o coliziune între trei autoturisme, două conduse pe direcţia Prahova către Buzău, de către doi şoferi buzoieni, de 50, respectiv 65 de ani, şi maşina care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto de 25 de ani, din Bacău.

Accidentul s-a soldat cu decesul şoferului buzoian de 50 de ani şi cu rănirea conducătorului auto de 25 de ani, persoana rănită fiind preluată de ambulanţă şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis anterior IPJ. Pentru sistematizarea traficului în zonă, Primăria municipiului Buzău şi DRDP desfăşoară un proiect comun ce urmează a se definitiva pe parcursul lunii august prin montarea unor separatoare de sensuri.

            „Am semnat un contract, vom monta separatoare de sensuri, există un proiect comun cu DRDP. Noi am avut solicitări şi în alte zone unde s-au produs accidente mortale, abia am încheiat pe Şoseaua Nordului. Noi punem pe 200 de metri, iar restul va monta DRDP care gestionează în jur de 2 kilometri”, a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul municipiului Buzău, Ionuţ Apostu. Potrivit DRDP, de-a lungul celor 2 kilometri din DN 2 (E85) va urma să fie amplasat un parapet median, iar circulaţia se va desfăşura pe o bandă spre Ploieşti şi pe două benzi în sens invers.

            „Având în vedere creşterea numărului de autovehicule la nivel naţional şi implicit creşterea semnificativă a fluxului de trafic din zonă în ultimii ani, pe un sector din drumul naţional 2 am constatat necesară implementarea reglementării circulaţiei rutiere în soluţie 2+1 (benzi circulaţie), amplasarea parapetului median de tip New Jersey şi modificările marcajului şi indicatoarelor rutiere ce presupun acestei amenajări, precum şi limitarea vitezei la cea de 60 km/h.

Prin urmare, pe DN 2, sectorul cuprins între km. 104+840 – km. 106+790, adică în zona cuprinsă între Hanul lui Ţintă şi Pasarela Nehoiu, vom amenaja drumul naţional, astfel încât să se asigure sporirea condiţiilor de siguranţă şi confort prin reglementarea circulaţiei rutiere în soluţie 2+1. Concret, de la ieşire din Municipiul Buzău, de la Pasarela Nehoiu, spre Ploieşti se va circula pe o bandă, iar dinspre Hanul lui Ţintă spre municipiu se va circula pe două benzi.

Astfel, începând de săptămâna viitoare se va monta semnalizarea rutieră necesară în cazul unor astfel de lucrări, se va îndepărta marcajul rutier prin hidrosablare, o soluţie minim invazivă, se va reface noul marcaj rutier şi se va monta parapetul New Jersey”, a precizat directorul regional DRDP, Sorin Robu. Acesta a adăugat că proiectul a fost demarat în urmă cu aproximativ un an, moment în care a fost pregătit şi acostamentul prin adăugare de material frezat, permiţând astfel, doar în cazuri de urgenţă (ambulanţă, pompieri, defect mecanic), staţionarea pe o scurtă perioadă de timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?