Ediția: Miercuri 18 septembrie 2024 Nr. 6717
Ediția: Miercuri 18 septembrie 2024 Nr. 6717

ULTIMA ORĂ! 19 percheziții în Vrancea și alte trei județe, vizând contrabanda cu țigări

Comunicat al Biroului de presă al IPJ Vrancea:

19 PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE CERCETATE PENTRU CONTRABANDĂ CU ȚIGARETE

La această oră, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vrancea, împreună cu polițiști din toate structurile Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, pun în executare 19 mandate de percheziții domiciliare, în județele Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău, într-un dosar de contrabandă cu țigarete.

Din cercetări a reieșit că, de la începutul anului 2024 până în prezent, persoanele cercetate ar fi achiziționat și ulterior ar fi comercializat în mod ilegal țigarete, în mai multe județe.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile sunt derulate cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău și cel al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?