Ediția: Duminică 8 septembrie 2024 Nr. 6709
Ediția: Duminică 8 septembrie 2024 Nr. 6709

Deputatul Laurențiu Marin: PSD protejează românii cu venituri mici!

Deputatul PSD de Vrancea, Lauențiu Marin, a declarat că unul dintre obiectivele principale ale PSD la guvernare a fost protejarea puterii de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii. Acesta a dat ca exemplu cardurile la alimente, care reprezintă una dintre măsurile principale promovate de PSD pentru protejarea puterii de cumpărare pentru categoriile de populație cele mai vulnerabile în fața creșterii prețurilor.

Chiar dacă prețurile la alimente au fost stabilizate prin măsura PSD de limitare a adaosului comercial, cardurile la alimente reprezintă un mecanism de protecție importantă a celor cu venituri mici. Pentru cei cu venituri mici, cardurile la alimente reprezintă o compensare a creșterilor de prețuri la alte produse de larg consum, cum ar fi medicamentele sau detergenții, unde prețurile s-au majorat mai mult pe fondul unei producții interne insuficiente”, a explicat deputatul vrâncean.

În privința medicamentelor, deputatul Laurențiu Marin a arătat că plafonarea prețurilor sau limitarea adaosurilor comerciale nu ar rezolva problema, pentru că ar conduce fie la dezavantajarea producătorilor interni, fie la exporturile paralele de medicamente din România către alte state UE. Soluția susținută de premierul Marcel Ciolacu este de a sprijini producătorii interni, astfel încât să crească capacitatea internă de producție, iar importurile să scadă.

Măsurile adoptate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, președintele PSD, au făcut ca în luna mai puterea de cumpărare a salariaților să fie cu 7,2% mai mare, iar a pensionarilor cu 8,7% mai mare față de aceeași lună a anului precedent. Această îmbunătățire a puterii de cumpărare a fost posibilă, pe de o parte, datorită creșterii veniturilor pensionarilor și salariaților, prin acordarea de carduri de energie, carduri de alimente, creșterea salariului minim de la 3.000 la 3.300 și apoi la 3.700, creșterea salariilor bugetarilor cu 5%!”, a mai spus deputatul Marin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?