Ediția: Luni 22 iulie 2024. Nr. 6675
Ediția: Luni 22 iulie 2024. Nr. 6675

OMS precalifică primul autotest pentru diagnosticarea hepatitei C

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat miercuri precalificarea primului autotest pentru diagnosticarea hepatitei C, una dintre cele mai grave forme ale acestei boli, ceea ce deschide calea către distribuirea testului în reţelele sanitare din întreaga lume, inclusiv în ţări în curs de dezvoltare, transmite agenţia de presă EFE.

Testul, numit OraQuick, este o versiune a testului de anticorpi cu acelaşi nume, pe care OMS îl precalificase deja în 2017, însă în acest caz poate fi efectuat chiar de pacient.

Agenţia de sănătate a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) speră ca astfel să „accelereze eforturile globale de eliminare a hepatitei C”.

          OMS estimează că aproximativ 50 de milioane de persoane din întreaga lume sunt purtătoare ale virusului hepatitei C, însă doar 36% au fost diagnosticate, iar un procent şi mai mic, de 20%, primesc tratament. Hepatita C este considerată una dintre cele mai grave forme ale bolii, putând duce la forme acute şi cronice şi, în unele cazuri, la afecţiuni precum ciroză sau cancer hepatic. Virusul hepatitei C se transmite prin sânge, în cele mai multe cazuri prin transfuzii realizate fără măsuri de prevenţie adecvate, consumul de droguri, prin intermediul seringilor, sau pe cale sexuală.

          OMS estimează că există un milion de noi cazuri de infectare cu acest virus în fiecare an şi că acesta provoacă anual aproximativ 242.000 de decese ca urmare a cancerului hepatic şi a cirozei hepatice. În prezent, nu există un vaccin eficient împotriva acestei forme de hepatită (există vaccinuri pentru alte variante, cum ar fi A şi B). Antiviralele cu acţiune directă pot vindeca peste 95 % din cazuri, însă accesul la tratament este încă limitat în multe reţele sanitare din ţări în curs de dezvoltare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

_ga

Other

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?