Ediția: Miercuri 24 iulie 2024. Nr. 6677
Ediția: Miercuri 24 iulie 2024. Nr. 6677

VIDEO: Filmul de animaţie „Despicable Me 4”, pe primul loc în box-office-ul nord-american

            Animaţia „Despicable Me 4”, cel mai recent film din universul Minionilor, s-a clasat în fruntea box office-ului nord-american după primul său weekend în cinematografe, potrivit estimărilor realizate duminică de firma de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP. Acest nou episod al aventurilor micilor personaje complet stupide, dar teribil de simpatice, a avut încasări de 75 de milioane de dolari începând de vineri în cinematografele din Canada şi Statele Unite.

Pelicula este distribuită de Universal Pictures. Pe locul al doilea, cu încasări de 30 de milioane de dolari, se află animaţia „Inside Out 2”, mult aşteptata continuare a filmului studiourilor Pixar şi Disney dedicată emoţiilor adolescenţei. Pe locul al treilea se situează pelicula „A Quiet Place: Day One”, cu încasări de 21 de milioane de dolari. Acest al treilea episod al seriei de filme horror apocaliptice „A Quiet Place”, având-o pe actriţa Lupita Nyong’o în rolul principal, spune povestea unei invazii extraterestre în New York.

Locul al patrulea revine unui alt film horror, „MaXXXine”, cu încasări de 6,7 milioane de dolari, despre un criminal care sperie Hollywood-ul şi o actriţă în devenire. Comedia de acţiune „Bad Boys: Ride or Die”, cu Will Smith şi Martin Lawrence în rolurile principale, încheie top 5, cu încasări de 6,5 milioane de dolari.

Topul 10 al box-office-ului nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:

6. „Horizon: An American Saga – Chapter 1” (5,5 milioane de dolari)

7. „Sound of Hope: The Story of Possum Trot” (3,2 milioane de dolari)

8. „Kalki 2898 AD” (1,9 milioane de dolari)

9. „The Bikeriders” (1,3 milioane de dolari)

10. „Kinds of Kindness” (860.000 de dolari).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?