Ediția: Sâmbătă 15 iulie 2024. Nr. 6670
Ediția: Sâmbătă 15 iulie 2024. Nr. 6670

GALERIE FOTO: Premii pentru seniori și olimpici, distincții pentru Maria Murgoci, Sorin Francu și Fuego, la Zilele Municipiului Focșani

Focșănenii s-au distrat pentru trei zile la sărbătoarea aniversării celor 162 de ani de la unificarea administrativă a orașului de pe Milcov. Focșaniul sărbătorește anual, în primul sfârșit de săptămână din luna iulie, zilele municipiului prin care se marchează cele două zile din anul 1862 când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul administrativ prin care Focșanii Munteni s-a unit cu Focșanii Moldovei. Atunci se împlinea dorința cetățenilor care, la 9 mai 1862, cu prilejul trecerii domnitorului Alexandru Ioan Cuza prin Focșani, i-au cerut unificarea orașului „care a avut un frumos trecut și care numai de la Înălțimea voastră așteaptă un frumos viitor”. Astfel, în urmă cu 162 de ani s-a stabilit că „ambele părți ale orașului Focșani de dincoace și dincolo de Milcov, vor forma în viitor un singur oraș, care va fi residența județului Putna”.

Anul acesta, Zilele Municipiului Focșani au cuprins multe surprize și evenimente memorabile organizate sub genericul „De la mic la mare, Focșani este pentru fiecare!”. De asemenea, timp de trei zile, pe Bulevardul Unirii din zona centrului municipiului a fost organizată o expoziție auto-moto unde au participat dealerii de autoturisme din oraș. Au fost și zone speciale pentru comunitatea moto, expoziție de mașini tunate și, nu în ultimul rând, deja tradiționala expoziție de automobile retro.

Zilele Municipiului Focșani au debutat vineri cu premierea a 24 cupluri de aur din oraș, familii care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Premiile au fost acordate seniorilor focșăneni de către primarul Cristi Misăilă. Prima seară a fost dedicată folclorului românesc, invitatul special fiind îndrăgitul artist Paul Surugiu – Fuego. Alături de acesta s-au aflat doamna Maria Murgoci și artiștii Ansamblului Folcloric „Țara Vrancei”. Primul recital al serii de vineri a fost cel al maestrului Constantin Enceanu.

Seara folclorică a fost cel mai potrivit moment pentru ca primarul Cristi Misăilă să premieze excelența în cultura focșăneană. Primarul i-a acordat titlul de Ambasador cultural al Municipiului Focșani doamnei Maria Murgoci, cea care are grijă și duce mai departe tradițiile noastre românești prin Ansamblul Folcloric “Țara Vrancei”. De asemenea, primarul a acordat titlul de Ambasador cultural al Municipiului Focșani directorului Teatrului Municipal “ Maior Gh. Pastia”, actorului Sorin Francu, o personalitate a scenei românești, cel care are grijă de instituțiile culturale lăsate moștenire de filantropul maior Gh. Pastia. Momentul special al serii a fost acordarea Distincției de onoare a Municipiului Focșani îndrăgitului artist Paul Surugiu – Fuego, o distincție prin care au fost recompensați cei peste 30 de ani de activitate artistică ai îndrăgitului muzician român.

Sărbătoarea a continuat sâmbătă când activitățile au fost dedicate generației tinere. Petrecerea a început cu o demonstrație de zumba pe scena din Piața Unirii. A urmat cel mai așteptat moment de către tineri, petrecerea cu pudră colorată organizată de Consiliul Local al Tinerilor Focșani. A devenit deja o tradiție ca de Zilele Municipiului Focşani să fie organizată ‘Happiness of Colours’, mult aşteptata petrecere cu pudră colorată care adună mii de participanţi din Focşani şi nu numai. A fost o ocazie minunată de a celebra Zilele municipiului Focşani alături de prieteni, familie şi întreaga comunitate. Seara s-a încheiat cu un spectacol la care au participat elevi de la Liceul de Artă “Gh. Tattarescu” și Adrian Enache Project.

Ziua de duminică a fost dedicată premierii excelenței. În cadrul unei atmosfere festive, primarul Cristi Misăilă a premiat peste 500 de elevi și profesori care au obținut rezultate deosebite în cursul anului școlar 2023-2024 prin premiile câștigate la concursurile naționale și internaționale din ultimul an. Seara s-a încheiat cu un concert de excepție susținut de Ozana Barabancea alături de orchestra sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?