Ediția: Sâmbătă 15 iulie 2024. Nr. 6670
Ediția: Sâmbătă 15 iulie 2024. Nr. 6670

7 iulie 2024 – Ziua Justiției; data coincide cu începerea vacanţei judecătoreşti

Comunicat de presă:

În fiecare an, în prima duminică din luna iulie se sărbătoreşte Ziua Justiţiei. Cicero aprecia că Justiţia este stăpâna şi regina tuturor virtuţilor. Dar, privind mai departe de analiza filosofică asupra justitiei, aşa cum şi legiuitorul a stabilit, putem spune că justiţia este un serviciu public pentru cetăţeni, care se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Potrivit legii fundamentale a ţării noastre – Constituţia României, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Pentru a veni în întâmpinarea nevoii cetăţenilor de a acţiona în acest sens, pe portalul Tribunalului Vrancea, la secţiunea Informaţii de interes public, se găsesc ghiduri pentru justiţiabili în diverse materii precum dreptul muncii, dreptul familiei, drept penal, drept civil şi procesual civil, la care se adaugă şi alte materiale informative cu privire la drepturile şi obligaţiile justiţiabililor, la organizarea sistemului juridic sau informaţii despre modalitatea de acces la eventualele dosarele pe care cetăţenii le au pe rol.

Perioada în care se sărbătoreşte Ziua Justiţiei coincide cu începerea vacanţei judecătoreşti care este cuprinsă, în fiecare an calendaristic, în intervalul 1 iulie – 31 august. În această perioadă activitatea de judecată este restrânsă, urmand a fi soluţionate cauzele urgente, potrivit termenelor stabilite şi comunicate părţilor. La Tribunalul Vrancea, pe perioada vacanţei judecătoreşti, programul de lucru cu publicul al Compartimentului Arhivă se va desfăşura în zilele de marţi şi miercuri, în intervalul orar 10.00 – 12.00, iar programul de lucru cu publicul al Compartimentului Registratură va fi de luni până joi, în intervalul orar 10.00 – 12.00.

Ca modalităţi alternative de studiere a dosarelor şi de transmitere a oricăror documente către instanţă se pot folosi facilităţile oferite de dosarul electronic şi funcţia de Depunere alte documente într-un dosar existent disponibilie la adresa https://cagl.ro/ sau se poate utiliza emailul, precum şi serviciile poştale sau de curierat.

Biroul de informare şi relaţii publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?