Ediția: Marți 23 iulie 2024. Nr. 6676
Ediția: Marți 23 iulie 2024. Nr. 6676

Bătaie între doi bărbați din Ciorăști; unul a fost acuzat de tentativă de omor

Doi bărbați, originari din comuna Ciorăști, au fost trimiși în judecată după ce se agresaseră reciproc în octombrie anul trecut. Unul dintre aceștia a fost acuzat de lovire și alte violențe, iar cel de-al doilea a fost cercetat pentru tentativă de omor, dat fiind îi aplicase celuilalt mai multe lovituri cu pumnul în zona feței și, ulterior, cu cuțitul în zona toracelui posterior drept.

Conform rechizitoriului, tot conflictul avusese la bază o datorie neachitată, iar bărbatului care a fost acuzat de tentativă de omor i se reținuse în sarcină că intenționase să îi suprime viața celuilalt, în condițiile în care respectivul avusese nevoie de 23-25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Însă și acesta avusese partea lui „activă” în incident, lovind-și adversarul cu pumnul în zona feței, dar și cu un obiect contondent din lemn.

La scurt timp, vrânceanul care folosise cuțitul pentru a-i da o lecție vecinului său a fost arestat, apoi plasat în arest la domiciliu și în final sub control judiciar și, chiar dacă în timpul cercetărilor au încercat să convingă de faptul că se împăcaseră, ancheta a mers mai departe. Cu toate acestea, după împăcare, cel judecat pentru lovire a scăpat de acuzații, iar sentința instanței în ceea ce îl privește pe cel acuzat de tentativă de omor a fost de condamnare la 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendare.

Conform sentinței, timp de 90 de zile lucrătoare inculpatul trebuie să presteze muncă neremunerată „ în cadrul uneia dintre următoarele entităţi din comunitate menţionate în baza de date afişată de Direcţia Naţională de Probaţiune, respectiv Primăria Ciorăști, jud. Vrancea sau Biserica „Sf. Mihail și Gavril” din com. Ciorăști, sat Mihălceni, jud. Vrancea”. „(…) deduce din pedeapsă durata reţinerii, arestării preventive şi arestării la domiciliu de la data de 26.10.2023 la 19.04.2024.

(…) revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul (…) prin Încheierea din data 17.04.2024, (…) va dispune prelevarea probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare de la inculpatul (…). 2. (…) încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul (…), a infracţiunii de lovire sau alte violențe (faptă comisă la data de 25.10.2023, în dauna persoanei vătămate …).

(…) admite acțiunea civilă formulată în cauză și obligă pe inculpatul (…) la despăgubiri civile, după cum urmeză: la plata sumei de 7012,17 lei – reprezentând despăgubiri materiale (contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu spitalizarea părții vătămate …), cât si la plata dobânzilor legale aferente calculate de la data producerii prejudiciului până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Spitalul Județean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în sentință.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Andrea Piacquadio – https://www.pexels.com/ro-ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?