Ediția: Luni 22 iulie 2024. Nr. 6675
Ediția: Luni 22 iulie 2024. Nr. 6675

Taxiurile fără şofer produse de Google devin disponibile pentru publicul larg în San Francisco

          Taxiurile autonome Waymo din San Francisco nu mai sunt de acum înainte rezervate doar pentru persoanele care le testează şi pentru primii utilizatori ai acestui serviciu: grupul Alphabet (care deţine Google) a anunţat marţi deschiderea lor către publicul larg, în pofida controverselor care continuă să existe în legătură cu maşinile fără şofer, informează AFP. După trei ani de teste, această companie, lider pe piaţa „taxiurilor-robot”, şi-a generalizat deja serviciul în 2020 pentru clienţii din Phoenix, Arizona, un oraş situat într-o zonă de câmpie din sud-vestul Statelor Unite, bine delimitat, cu puţini pietoni şi foarte însorit.

          În San Francisco, metropola californiană în care şoferii trebuie să conducă pe dealuri abrupte, cu piste pentru biciclete, tramvaie şi o vreme mult mai imprevizibilă, testele care vizează modelele actuale au început în 2021. Serviciul a devenit cu plată la San Francisco în vara anului trecut şi aproape 300.000 de persoane s-au înscris pe lista de aşteptare, reprezentând mai mult de un sfert din populaţia oraşului. „Cu zeci de mii de curse în fiecare săptămână, Waymo One îi transportă pe localnici şi pe vizitatori într-un mod sigur, sustenabil şi fiabil”, au declarat reprezentanţii companiei Google, un gigant din sectorul noilor tehnologii, într-un comunicat.

          Marile modele Jaguar albe şi silenţioase, fără nicio persoană la volan, au devenit suficient de „banale” şi nu mai atrag acum decât privirile turiştilor, dar rămân criticate de o parte dintre localnici. În mai, Agenţia pentru siguranţă rutieră din Statele Unite a lansat o anchetă asupra acestor taxiuri electrice după mai multe incidente – coliziuni între vehicule care s-au oprit pe şosea şi au blocat circulaţia. Waymo rămâne totuşi cea mai avansată companie din acest sector. Prezentă într-o manieră mai limitată şi în Los Angeles, un alt oraş californian, precum şi în Austin, în statul Texas, Waymo deţinea în februarie aproximativ 700 de vehicule, dintre care 300 în San Francisco, potrivit postului de televiziune CNBC.

          Rivalul său, Cruise, afectat de mai multe accidente, a trebuit să îşi suspende „taxiurile-robot” timp de mai multe luni. Una dintre maşinile produse de această filială a grupului General Motors a trecut în octombrie în San Francisco peste o femeie pieton care tocmai fusese lovită de un alt vehicul, la volanul căruia se afla un şofer. Înainte de acel incident, Cruise propunea serviciile sale de taxiuri robotizate în centrele mai multor oraşe. Compania şi-a reluat operaţiunile în aprilie, însă doar cu şoferi la volan, în scopuri de testare şi cercetare, începând din oraşul Phoenix. Agenţia americană pentru siguranţă rutieră a deschis anchete care vizează şi companiile Zoox (creată de Amazon), Ford şi Tesla. Elon Musk, care promite de mai mulţi ani maşini autonome pentru „anul viitor”, a anunţat că va prezenta în luna august primele modele de „taxiuri robotizate Tesla”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?