Ediția: Luni 22 iulie 2024. Nr. 6675
Ediția: Luni 22 iulie 2024. Nr. 6675

Evaluarea Națională. Cerințe „aproape identice cu cele de anul trecut” la Română, urmează Matematica

           Cerințele de la Evaluarea Națională 2024 – Limba română au fost aproape identice cu cele de anul trecut, arată o analiză comparativă făcută de Edupedu.ro. La 10 itemi din 18, elevii au avut de identificat în text sau de scris aceleași lucruri pe care le-au avut în 2023 colegii lor mai mari. Remarca a fost făcută și de profesorul Cătălin Zaman în rezolvarea subiectelor publicată pentru cititorii – https://www.edupedu.ro/ . Mai exact, este vorba de itemii care țin de limbă (gramatică), de vocabular (câmpul lexical, mijloacele de îmbogățire a vocabularului) sau de redactare (subiectul II).

          Subiectele la proba scrisă de Limba și literatura română, la Evaluarea Națională 2024, au avut un grad de dificultate „accesibil” și „mi se par bine făcute”, apreciază Radu Vancu, scriitor și profesor la Facultatea de Litere și Arte a Universității Lucian Blaga. Acesta a comentat pentru Edupedu.ro: „Gradul de dificultate mi se pare accesibil, mi se par bine făcute una peste alta și subiectele de literatură, și cele de comunicare, de limbă. Textele-suport din ”Cireșarii” și din Cella Delavrancea, de asemenea, mi se par bune, deopotrivă accesibile și nuanțate. Amândouă sunt despre nume ale trecutului. E adevărat că e un trecut destul de apropiat, cu care copiii pot să se conecteze, pot empatiza. Dar poate că n-ar fi fost rău ca măcar unul dintre ele să fie ales dintr-un scriitor contemporan, pentru a arăta elevilor că literatura nu este neapărat un discurs muzeal, un discurs despre trecut care reprezintă luni dispărute, ci are legătură și cu lumea contemporană, cu întrebările, neliniștile contemporane”. (…)

          Conform unui comunicat de presă, transmis de Inspectoratul Școlar Județean, marți, 25 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților clasei a VIII-a, sesiunea 2024, la Limba și literatura română. Au fost prezenți 2637 de candidați dintre cei 2730 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Vrancea, reprezentând 96,59%. Prima probă „s-a desfășurat în condiții optime”, nefiind înregistrate tentative de fraudă. Joi, 27 iunie 2024, va avea loc proba scrisă la matematică.  

          Primele rezultate vor fi afișate pe 3 iulie 2024, până la ora 14.00 (la centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro). Contestațiile pot fi depuse în zilele de 3 iulie 2024 (în intervalul orar 16.00 – 19.00) și 4 iulie 2024 (în intervalul orar 8.00 – 12.00), la centrele de examen. Contestațiile se pot depuse/ transmise și prin mijloace electronice. Candidaţii care depun/transmit contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă faptul că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidații minori, cererea de contestație este semnată și de către părinții/ reprezentanții legali ai acestora. Contestațiile se vor soluționa în perioada 4 iulie – 9 iulie 2024. 

Rezultatele finale vor fi afișate în data de 9 iulie 2024.

        Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, în centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care vor fi distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă scrisă, se mai arată în comunicatul semnat de inspectorul școlar general, prof. Gabriela Daniela Marchitan.

        Inspectoratul de Poliție Județean a precizat, într-un comunicat de presă, că  IPJ Vrancea „a luat măsuri pentru derularea în condiții de siguranță a examenului de Evaluare Naţională, pentru absolvenţii claselor a VIII-a”.

        „La data de 25 iunie a.c., la nivel național, a început prima probă a Evaluării Naționale – Limba și literatura română – proba scrisă. Măsuri de siguranță suplimentare sunt luate și pentru desfășurarea în siguranță a Examenului Național de Bacalaureat, care se va desfășura tot în această perioadă. Astfel, polițiști aflați în dispozitivul curent, de la structurile de ordine publică, rutieră, dar și de la alte specialități, acționează pentru ca examenul susținut de absolvenți să aibă loc în condiții de siguranță. Polițiștii, alături de jandarmi și polițiști locali, vor desfășura activități pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât examenele să se desfășoare în condiții de normalitate. Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.

        În acest sens, centrele de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor. De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor rutiere. În zona centrelor constituite, atât pe timpul desfăşurării activităţilor propriu-zise de examinare, cât şi pe timpul afişării rezultatelor, polițiștii sunt prezenți pentru informarea cetățenilor și prevenirea unor fapte ilegale. Toate activitățile se desfășoară în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și cu ceilalți parteneri instituționali. Poliţiştii vrânceni le urează tinerilor absolvenţi MULT SUCCES la examene, concentrare și inspirație!”.

Și Monitorul de Vrancea le urează succes absolvenților!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?