Ediția: Marți 23 iulie 2024. Nr. 6676
Ediția: Marți 23 iulie 2024. Nr. 6676

Consumatorii de ştiri prezintă un nivel ”surprinzător” de suspiciune în ceea ce priveşte utilizarea AI pentru crearea de conţinut (raport)

            Preocupările globale legate de utilizarea inteligenţei artificiale (AI) în producţia de ştiri şi în dezinformare sunt în creştere, a constatat un raport publicat luni de Institutul Reuters pentru Studierea Jurnalismului, ceea ce aduce noi provocări redacţiilor care se luptă deja să menţină treaz interesul publicului, relatează Reuters.

            Raportul anual al institutului, „Digital News Report”, care în acest an se bazează pe sondaje la care au participat aproape 100.000 de persoane din 47 de ţări, oferă o imagine a obstacolelor cu care se confruntă mass-media în ceea ce priveşte creşterea veniturilor şi susţinerea afacerilor.

            Redacţiile la nivel global încearcă să găsească soluţii pentru o nouă provocare adusă de AI generativă, în contextul în care giganţi tehnologici şi startup-uri precum Google şi OpenAI concep instrumente care oferă rezumate ale informaţiilor şi care pot absorbi traficul de pe site-urile de ştiri. Raportul a constatat, însă, un scepticism al consumatorilor în ceea ce priveşte utilizarea AI pentru crearea de conţinut de ştiri, în special în cazul subiectelor sensibile, cum ar fi politica.

            Potrivit sondajului, 52% dintre respondenţii din Statele Unite şi 63% dintre respondenţii din Marea Britanie au declarat că s-ar simţi inconfortabil în prezenţa ştirilor produse în principal cu ajutorul AI. Raportul a chestionat 2.000 de persoane din fiecare ţară, menţionând că respondenţii au declarat că se simt mai confortabil în privinţa utilizării AI în culisele activităţilor de redacţie, pentru eficientizarea activităţii jurnaliştilor.

            „A fost surprinzător de observat nivelul de suspiciune”, a spus Nic Newman, asociat senior de cercetare la Institutul Reuters şi autor principal al „Digital News Report”. „Oamenii au avut, în general, temeri cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla cu fiabilitatea şi încrederea în conţinut”, a adăugat el.

            Preocupările legate de conţinutul de ştiri false din mediul online au crescut cu trei puncte procentuale comparativ cu anul trecut, 59% dintre respondenţii la sondaj arătându-se îngrijoraţi. Această cifră a fost mai mare în Africa de Sud şi în Statele Unite, cu 81%, respectiv 72%, în ambele ţări fiind organizate alegeri în acest an, se arată în raport.

            O altă provocare cu care se confruntă organizaţiile media este lipsa dorinţei generale a publicului de a plăti pentru abonamentele la sursele de ştiri. După o oarecare creştere în timpul pandemiei, 17% dintre respondenţii din 20 de ţări au declarat că au plătit pentru ştiri online, o cifră care a rămas neschimbată în ultimii trei ani, se arată în raport.

De asemenea, abonaţii surselor de ştiri din Statele Unite se arată dispuşi, într-o proporţie semnificativă, să plătească tarife reduse în baza perioadelor de încercare sau a promoţiilor, 46% plătind mai puţin decât preţul integral pentru abonamentele lor.

În căutare de alternative

            Influencerii joacă un rol mai important decât organizaţiile media din mainstream în furnizarea de ştiri utilizatorilor platformelor online populare precum TikTok. Dintre cei peste 5.600 de utilizatori de TikTok care au participat la un sondaj şi au declarat că au folosit această aplicaţie pentru ştiri, 57% au spus că au acordat mai multă atenţie unor personalităţi, comparativ cu un procent de 34% care au afirmat că urmăresc preponderent jurnalişti sau organizaţii media.

            Aceste constatări demonstrează că redacţiile trebuie să clădească o relaţie directă cu publicul lor, în acelaşi timp „folosind strategic platformele pentru a se conecta cu oameni la care este mai dificil de ajuns, cum ar fi publicul mai tânăr”, a declarat Newman. „Vedem că aceşti influenceri au un rol mai mare pe platforme”, a precizat el.

            Vitus „V” Spehar, creator de TikTok cu 3,1 milioane de urmăritori, se numără printre personalităţile citate de unii dintre respondenţii la sondaj. Spehar a devenit cunoscut pentru stilul său unic de a împărtăşi cele mai importante ştiri ale zilei, în timp ce stă întins sub birou. Spehar a declarat anterior pentru Reuters că prin această ipostază doreşte să ofere o perspectivă mai blândă asupra evenimentelor de actualitate, în contrastat cu un prezentator de ştiri tradiţional, care stă la birou.

            La sondajul „Digital News Report” au participat şi respondenţi din Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Argentina şi Brazilia cărora li s-a cerut să numească principalele conturi din mainstream sau alternative pe care le urmăresc pentru ştiri. Primele 10 personalităţi citate de respondenţii din Statele Unite şi-au câştigat notorietatea oferind mai degrabă comentarii politice decât ştiri originale, se arată în raport. Printre aceste personalităţi se numără Tucker Carlson, fost prezentator Fox News, Joe Rogan, care găzduieşte podcastul cu acelaşi nume de pe Spotify şi David Pakman, prezentator de radio progresist.

Institutul Reuters pentru Studierea Jurnalismului este finanţat de Fundaţia Thomson Reuters, filiala filantropică a Thomson Reuters.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?