Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

Trei persoane transportate la spital, după ce un bărbat s-a incendiat împreună cu fosta concubină, în București

Două femei şi un bărbat au fost transportaţi la spital, miercuri, după ce bărbatul s-a incendiat împreună cu fosta concubină, iar mama acesteia a suferit arsuri în timp ce încerca să stingă focul. „La data de 14 februarie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 24 Poliţie au fost sesizaţi, în jurul orei 16,45, prin sistem 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 5, trei persoane ar fi fost incendiate. Poliţiştii care s-au deplasat cu operativitate la adresă au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificate două femei şi un bărbat, cărora echipaje ale ambulanţei le acordau îngrijiri medicale”, informează un comunicat al DGPMB, transmis AGERPRES.

Din primele cercetări s-a stabilit că, în urma unor divergenţe verbale, bărbatul în vârstă de 64 de ani ar fi aruncat atât asupra sa, cât şi asupra fostei concubine o substanţă inflamabilă, după care ar fi aprins o sursă de foc. Ulterior, mama femeii a suferit, de asemenea, arsuri la nivelul corpului, în timp ce a intervenit pentru a stinge incendiul. Focul a fost stins şi cu sprijinul unui vecin din zonă. „Toate cele trei persoane au fost evaluate medical de către echipajele de prim-ajutor, ulterior fiind transportate la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare”, arată sursa citată. Cercetările vor fi preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?