FOTO: Lansare de carte: Pr. Oscar Frunză – „În căutarea unor ctitori. Scurt istoric al Bisericii „Vovidenia” – Tăbăcari din Focșani”

0
529

În ajunul sărbătorii Intrarea în biserică a Maicii Domnului, la Biserica „Vovidenia”- Tăbăcari din Focșani, duminică, 19 noiembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, a avut loc lansarea cărții „În căutarea unor ctitori. Scurt istoric al bisericii „Vovidenia”- Tăbăcari din Focșani”, scrisă de preotul paroh Dumitru Oscar Frunză. Cartea, apărută anul acesta, a fost publicată la Editura Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. A fost un eveniment special pentru enoriașii parohiei care au umplut biserica pentru a-i fi alături părintelui Oscar Frunză la momentul lansării primei sale lucrări (nu doar) monografice ca și pentru invitați, între care colegi ai autorului, preoți la alte parohii din Focșani.

Evenimentul a început cu prezentarea personalității părintelui Oscar Frunză, făcută cu căldură și emoție de părintele Aurel Boțan, protoiereu al Protoieriei Focșani I. A continuat cu expozeul doamnei bibliotecar dr. Teodora Fîntînaru, care a relevat paralela între munca trudnică de ctitorire a unei biserici și cea de ctitorire a unei cărți, despre importanța lor ca „fapte bune spre folosul de obște”. Biserica, dar și cartea nu sunt doar bunuri materiale, ci au darul de a ctitori credință în Domnul nostru Iisus Hristos, viață duhovnicească, de a transmite viața duhovnicească sau spirituală de la o generație la alta.

Iar ctitorirea de cuvinte, a relevat doamna Teodora Fîntînaru, „este una vrednică de laudă, așa cum și părintele este vrednic de laudă”, și și-a arătat convingerea că, „atâta vreme cât dumneavoastră îl veți însoți pe părintele în rugăciune, cred că acei ctitori, știuți sau necunoscuți încă, vor fi mulțumiți acolo unde sunt și pomenirea lor la fiecare slujbă va însemna că efortul lor n-a fost în nici un caz zadarnic”. A continuat părintele paroh Oscar Frunză, prezentând cartea în liniile sale esențiale, apoi profesorul de istorie Cezar Cherciu, cercetător și autor de monografii, a vorbit despre trecutul Focșaniului, relatând din trăire personală atmosfera de odinioară a mahalalei Tăbăcarilor, cu oamenii și locurile copilăriei sale.

În încheiere, părintele protoiereu Dumitru Oscar Frunză a mulțumit celor care l-au ajutat la realizarea acestui demers și a oferit tuturor celor prezenți câte un exemplar al cărții, arătând că evocarea ctitorilor va fi desăvârșită prin pomenirea lor la slujba Parastasului ce va fi oficiat astăzi în ziua hramului, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Cinstea de a purta numele de ctitor se cuvine celor care, prin jertfa lor materială, au ridicat o biserică sau o mănăstire. Deși odinioară ctitorii își înzestrau ctitoriile întocmai ca pe propriii copii, cu proprietăți și bunuri care să le asigure dăinuirea în timp, de cele mai multe ori, în existența lor multiseculară, lăcașurile de cult au avut nevoie de grija, dragostea și jertfa altor creștini care să le readucă, peste timp, la frumusețea dintâi. În raport cu implicarea în refacerea unui lăcaș de cult, acestora li s-a spus ctitori, miluitori sau binefăcători” – preot Oscar Frunză, în lucrarea „În căutarea unor ctitori”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here