Au expirat medicamentele. Cum procedăm? Ar urma să fie colectate în containere amplasate în incinta spitalelor și dispensarelor, conform unui proiect legislativ

0
411

Ce facem cu medicamentele expirate sau pe care nu le mai utilizăm din diverse motive? Din păcate, cele mai multe produse farmaceutice ajung la gunoi, iar de acolo și până la poluarea solului și a apei nu mai este decât un pas. Se pare însă că s-a găsit o soluție. Pornind de la un articol publicat pe site-ul news.ro, în care Beatrice Speteanu, farmacist şi preşedinte al Asociaţiei Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor, spune că de la 1 ianuarie 2024, „toate medicamentele expirate vor fi colectate în containere special amenajate în curţile spitalelor‟, am documentat un material pentru a afla mai multe despre acest subiect.

În articolul menționat mai sus, Beatrice Speteanu face referire la un proiect de lege privind „modul în care populaţia gestionează medicamentele expirate sau nefolosite, adoptat de Parlament‟. În teorie, modificările aduse legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în ceea ce privește colectarea medicamentelor expirate și/sau în termen de la populație, ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie anul viitor. În realitate însă, cel puțin la nivelul județului Vrancea, nu au existat astfel de discuții cu managerii de spitale.

Despre ce este vorba concret

Potrivit unui articol publicat pe site-ul avocatnet.ro vineri, 15 septembrie a.c., „Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății urmează să fie modificată, după cum stabilește proiectul de lege ce va ajunge la votul decisiv al deputaților cu propunere de adoptare, pentru a include o prevedere potrivit căreia «medicamentele expirate și/ sau neutilizate provenite de la populație vor fi colectate la spitale publice sau private, care sunt obligate să le primească în scopul eliminării lor finale».

Iar în cazul localităților mici, în care nu sunt spitale, aceste containere ar urma să fie amplasate în apropierea dispensarelor. Important de menționat că pentru acoperirea costurilor cu eliminarea finală a medicamentelor expirate‟ vor fi alocați bani de la stat, și nu din fondurile spitalelor.

Am stat de vorbă cu Mariean Portase, președintele Colegiului Farmaciștilor din România, Sucursala Vrancea, care ne-a confirmat faptul că „se modifică și se completează Legea 95/2006, prin introducerea unei mențiuni obligatorii în materialele publicitare pentru medicamente, prin care atât medicamentele expirate, cât și cele neutilizate sunt considerate deșeuri periculoase.

Astfel, în prospectul medicamentelor se va introduce atenționarea «medicamentele expirate și/sau neutilizate trebuie returnate la spitalele publice sau private». Această implementare se va face cu prima modificare a prospectului, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2028. Legea a trecut de Camera Deputaților, trebuie doar promulgată de Președinție. Mai trebuie elaborate doar normele prin care se stabilesc sursa fondurilor pentru colectarea medicamentelor și serviciile din cadrul spitalelor care se ocupă de colectare‟.

Întrebați farmacistul

Deocamdată, pe prospectul medicamentelor scrie că acestea „nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere” și că trebuie să „întrebați farmacistul cum să eliminați medicamentele care nu vă mai sunt necesare”. Se colectează medicamentele expirate și/sau neutilizate de populație în cadrul farmaciilor? Aici, părerile sunt împărțite. Am mers la trei farmacii din Focșani care fac parte din trei lanțuri naționale diferite, și am întrebat dacă primesc medicamente expirate. La două dintre acestea am primit răspuns favorabil, ba chiar ni s-a eliberat și un proces verbal de predare-primire a medicamentelor returnate în care completăm: numele, prenumele, datele din buletin, denumirea/forma/concentrația/cantitatea și motivul returnării medicamentelor respective.

Mariean Portase spune că, la acest moment, farmaciile nu sunt obligate să primească de la populație medicamente expriate și/sau neutilizate. „Nu avem o zonă delimitată în farmacie unde să putem prelua așa ceva. Avem și noi în farmacie medicamente care expiră, însă, în baza unui contract cu o firmă specializată, aceste medicamente sunt preluate și neutralizate. Plătim o taxă pe kilogram pentru fiecare medicament distrus. Și spitalele funcționează după aceleași reguli, având contracte cu firme specializate și plătind pentru neutralizarea acestor deșeuri‟, explică acesta.

Amplasarea unor containere în incinta spitalelor publice și private în care să fie colectate aceste medicamente expirate și/sau neutilizate de la populație ar „rezolva‟ problema contaminării solului și apei cu substanțe nocive. Instituția care ar urma să anunțe spitalele cu privire la modificările aduse legii 95/2006 este Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, spune reprezentantul Colegiului Farmaciștilor Vrancea.

Încearcă la medicul de familie

Conform lui Cătălin Graur, directorul executiv al DSP Vrancea, „reziduurile din aceste medicamente ajung prin intermediul alimentelor în organismul uman, pentru că poluează apa și solul. În județul Vrancea, din informațiile pe care le dețin, medicii de familie colectează de la populație medicamenele expirate sau pe care pacienții nu le mai utilizează, însă aceste medicamente pot fi duse și la farmacii sau alte cabinete medicale private. Însă, legea nu-i obligă nici pe medicii de familie, nici farmaciile, cabinetele private ș.a.m.d. să primească aceste medicamente de la populație. În Ordinul 119/2014, art.38, litera c este menționat faptul că «Medicamentele expirate provenite de la populație vor fi depuse la farmacii, oficine locale de distribuție sau drogherii apropiate, în vederea eliminării finale, prin incinerare. Unitățile farmaceutice vor afișa la loc vizibil anunțul privind colectarea gratuită a medicamentelor expirate», însă nu stabilește obligația ca farmaciile să le primească”.

Există un proiect de lege pentru modificarea și completarea legii 95/2004, însă, atât timp cât nu a apărut prevederea legală, nu am luat nicio măsură. Imediat ce aceste modificări vor fi publicate oficial, vom demara procedurile necesare. Însă, este important ca populația să știe că se poate adresa medicilor de familie pentru colectarea acestor medicamente‟, spune Cătălin Graur.

Trei luni până la intrarea în vigoare a modificărilor

În Vrancea sunt cinci spitale de stat: Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon‟ Focșani, Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni, Spitalul Municipal Adjud, Spitalul Orășenesc Panciu și Spitalul Comunal Vidra; și un spital militar: Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Popescu‟ Focșani. Am sunat la fiecare spital în parte pentru a afla dacă managerii au fost informați cu privire la amplasarea acestor containere pentru colectarea medicamentelor expirate și/sau neutilizate de la populație.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Militar Focșani ne-a transmis că, până la această dată, nu am primit nicio solicitare pe linia aceasta‟, iar „în momentul în care vor apărea, ne vom afilia reglementărilor‟. Am primit același răspuns și din partea reprezentanților Spitalului Județean Focșani. Răzvan Stoenoiu, managerul Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni, ne-a spus că „nu ne-a comunicat nimeni despre amplasarea unui container în curtea spitalului, nici din partea Colegiului Farmaciștilor, nici din partea DSP‟.

Răzvan Stoenoiu ne-a explicat că, „noi, ca spital, avem contract pentru neutralizarea medicamentelor care expiră din medicația noastră proprie. Însă, înainte ca aceste medicamente să expire, le transferăm către alte unități sanitare unde poate fi nevoie de ele și unde sunt doritori dispuși să preia medicamente cu un termen scurt de valabilitate. Cred că în ultimii 3 ani nu am avut medicamente expirate, pentru că noi nu facem stocuri. În ceea ce privește colectarea medicamentelor expirate de la populație, momentan, noi, la spital, nu avem reglementări în acest sens‟.

Iulian Valentin Podaru, managerul Spitalului Orășenesc Panciu, spune că a auzit despre modificările care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024, însă „nu este nimic concret încă, și nici n-am fost anunțați oficial‟. La fel ca în cazul Spitalului de la Dumbrăveni, nici la Spitalul Orășenesc Panciu nu se fac stocuri de medicamente, iar „cu trei luni înainte de expirarea termenului de valabilitate, încercăm să la disponibilizăm cu titlu gratuit către alte unități care au nevoie de ele‟. „Atenție! Pentru a se aplica, proiectul de lege trebuie să fie adoptat la Camera Deputaților, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial‟, potrivit avocatnet.ro.

În concluzie, rămâne de văzut când și dacă vor intra în vigoare aceste reglementări cu privire la colectarea medicamentelor expirate și/sau neutilizate de la populație.

Sursa foto: HeungSoon – https://pixabay.com/ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here